Anul 2025 aduce impozite mai mari pentru unii români. În ciuda faptului că pensiile și salariile au înghețat, se pare că unele persoane vor avea de scos mai mulți bani din buzunar.
Vizați sunt cei care încasează venituri sub formă de dividende. La acestea se mai adaugă și câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare la organisme de plasament colectiv.
Ce impozit vor plăti cei care au astfel de venituri? Cota de impozit crește de la 8% la 10% din suma acestora, arată Cristian Rapcencu, lector universitar la ASE București, expert contabil membru al Corpului Experților Contabili și Contabili Autorizați din România (CECCAR).
În același timp, expertul precizează că obligația calculării și reținerii impozitului pe dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor.
Când trebuie plătit impozitul? Există de asemenea și un termen de virare, care este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata.
În ceea ce privește situația dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii.
„Consider ca există un risc de reconsiderare a cotei de impozit de la 8% la 10% în cazul celor care și-au luat dividende și din profitul ultimului trimestru prin aplicarea cotei de impozitare de 8%, mergând pe ideea ca au întocmit AGA cu data de 31.12.2024. Este posibil să nu fie depistați niciodată, dar este posibil și să fie supuși unei inspecții fiscale la un moment dat”, a mai precizat expertul.