Românii ar putea ieși mai târziu la pensie dacă autoritățile vor decide acest lucru. Daniel Grădinaru, președintele CSM, a explicat ce se va întâmpla în cazul magistraților.
Vârsta minimă de pensionare ar putea ajunge la 60 de ani în România, dacă autoritățile vor veni cu o decizie în acest sens.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a făcut mai multe precizări în acest context, explicând ce se va întâmpla în cazul magistraților.
Daniel Grădinaru spune că va fi greu pentru judecători și procurori să se pensioneze la 60 de ani din cauza vârstei la care intră în câmpul muncii.
“În cazul în care se intră în magistratură la vârstă fragedă, pentru că așa este sistemul, undeva la 24-25 de ani, la 60 de ani, ai peste 35 de ani de muncă ca magistrat, ceea ce este destul de greu de acceptat, în condițiile specificului muncii magistratului, pe lângă interdicțiile, restricțiile și incompatibilitățile pe care le are”, spune el.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a mai spus că introducerea vârstei minime de pensionare de 60 de ani va produce efecte devastatoare pentru sistem.
”Introducerea vârstei minime de pensionare, de 60 de ani, pe lângă vechime, produce efecte dezastruoase pentru sistem zicem noi, mai ales în acest moment în care sistemul suferă foarte mult de lipsă de personal. Astfel de reforme nu se fac peste noapte, trebuie să fie etapizate, să se întindă pe o perioadă mult mai mare de timp. Dumnealor au simulat că au făcut o etapizare.
În realitate, au făcut o grilă de etapizare, dar cine nu împlinește 50 de ani până în 2025, nu prinde posibilitatea să se pensioneze înainte de 60 de ani. Practic, au lăsat doi ani de grație”, a mai spus acesta la podcastul Culisele Justiției.