3 alimente se scumpesc în 2025. Prețurile ar putea ajunge la un nivel record, iar situația e cu atât mai gravă în contextul în care vorbim despre niște alimente cumpărate în masă de români.
În primul rând avem pâinea, dar și uleiul. Experții spun că această vor fi mai scumpe cu 10% față de cât erau până acum. Un alt treilea aliment care se apropie de un preț record este mezelul.
Fie că vorbim de crevurști, salam, șuncă, ori alte preparate îndrăgite de români, acestea vor fi cu mult mai scumpe anul acesta. Scumpirile ajung până la 8%.
Laptele se scumpește și el cu 5%. Iar temerile sunt foarte mari. De cealaltă parte, producătorii spun că alte soluții nu au. Toate s-au scumpit astfel că din păcate rezultatul se va vedea la raft.
„Nu avem de unde să acoperim această diferență a facilităților, pentru că atunci trebuie să blocăm investițiile. Între a bloca investițiile sau a implementa o scumpire de preț mică, dacă ne referim la bucată, preferăm să mergem mai departe cu investițiile și să păstrăm locurile de muncă. La nivelul companiei noastre impactul este undeva la 5,5 milioane de euro pe an”, a spus Radu Timiș, CEO al unei fabrici de mezeluri.
La rândul său, Aurel Popescu, președinte Rompan, a spus că nu există alte soluții. E de așteptat ca prețurile să crească și nu doar la materie primă, ci și când vine vorba de utilități.
„Vom fi obligați să prindem în costuri aceste lucruri, pentru că dacă am pune angajații să plătească impozitul de venit pleacă și nu mai lucrează la tine. Doamne ferește să avem creșteri de preț la materia primă, energia sigur se va liberaliza de la 1 aprilie, ceea ce înseamnă că de Paște vom avea mai multe probleme”, a completat acesta, conform Antena 3 CNN.