Aceste alimente se scumpesc în 2025. Românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru ele. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industrial Alimentară e revoltată.
Sursa citată spune că având în vedere prevederile din ordonanța ”trenuleț”, compensarea salarială o să se reflecte asupra prețului pentru mai multe produse de la raft.
Astfel, produsele alimentare românești sunt cele care se scumpesc cel mai mult. Afectați vor fi românii care au venituri mici și care s-ar putea să nu își mai permită unei alimente.
”În acest caz, compensarea salarială se va regăsi rapid în preţul produselor de la raft, care va fi suportat în final, tot de către consumatori, in majoritatea lor cu venituri mici, sub nivelul minim decent, iar scumpirea substanţială a produselor alimentare româneşti le va face mult mai greu vandabile”, susţin reprezentanţii Sindalimenta, care ameninţă cu proteste.
Totodată, sindicaliștii spun că Guvernul a mințit și că în realitate situația TVA-ului va fi alta. Evident, consumatorii vor fi cei mai afectați când vor vedea tarifele de la raft.
”Guvernul Ciolacu 2 îşi începe mandatul cu o mare minciună. A trecut mai puţin de o lună de când premierul Marcel Ciolacu susţinea că anul 2025 nu va veni cu taxe şi impozite mai mari. Spunea că se tatuează pe mână daca va creşte TVA-ul şi cota unică. Dispariţia cotelor diferenţiate de TVA va fi următoarea măsură pe care o va lua Executivul, iar cota unică, deşi este menţinută, a fost completată cu taxa specială pe stâlp şi majorarea impozitului pe dividende”, transmit sindicaliştii.
Și fructele și legumele românești o să se scumpească, avertizează aceștia. Asta înseamnă că românii vor plăti mai mult pentru a compensa unele pierderi.
”Atragem atenţia că in domeniul agriculturii şi industriei alimentare, eliminarea facilităţilor fiscale va însemna pierderi salariale consistente pentru angajaţi. Efectul negativ rezultat va fi că aceşti angajaţi vor migra spre alte sectoare de activitate mai bine plătite sau, pentru a-i menţine, angajatorii vor trebui să le compenseze această pierdere”, transmit reprezentanţii Sindalimenta.