METEO. Mini-vacanța de 1 Mai nu a venit deloc cu vești bune nici pentru turiști, nici pentru hotelieri. Ploile au acoperit toată țara, chiar dacă nu peste tot au fost la fel de abundente. Vestea proastă venită de la meteorologi este că vremea instabilă va domina toată luna mai și vor fi averse foarte des.
Simona Căpșună, reporter meteo la Observator Antena 1 a explicat pe scurt ce ne așteaptă în continuare din punct de vedere al temperaturilor. De Paște va fi ceva mai liniști cu valori termice de peste 20 de grade, dar apoi vremea devine din nou instabilă.
„Duminica Paștelui ar putea fi mai liniștită însă, iar temperaturile ar putea să mai crească. După Paște, va rămâne o vreme instabilă și la munte, și la mare, dar și prin București. Apoi toată săptămâna viitoare, vremea se anunță a fi ușor mai rece față de cea normală. În săptămânile următoare, termperaturile vor ajunge la cele normale. În fiecare săptămâna din mai însă vor fi ploi destul de multe”, a explicat aceasta la Antena 1.
Cu excepţia regiunilor sudice unde temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale, mai ales în nord-vestul ţării. Nivelul de precipitații va fi excedentar în regiunile sud-vestice, sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadăîn întreaga țară, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.