News

Se termină Las Fierbinți. Mihai Bobonete are vești triste pentru fani. Când va fi ultimul episod

Se termină Las Fierbinți. Mihai Bobonete are vești triste pentru fani. Când va fi ultimul episod

Mihai Bobonete, actorul cunoscut pentru rolul său memorabil din serialul „Las Fierbinți”, a stârnit speculații și sentimente de nostalgie în rândul fanilor, sugerând că povestea îndrăgitului serial ar putea să ajungă la final.

Declarația a fost făcută în cadrul unei discuții cu colega de platou, Anca Dumitra, și a atras atenția asupra viitorului proiectului cinematografic de la Pro TV.

În timpul conversației, Mihai Bobonete a lăsat să se înțeleagă că „Las Fierbinți” se apropie de momentul încheierii sale, proiecția sa pentru final fiind anul viitor. Această veste nu a trecut neobservată de către fani, care s-au arătat interesanți și curioși cu privire la evoluția serialului care a captivat audiențele românești încă din 2012.

„Cât mai ține Las Fierbinți? Cred că undeva prin 2025 se termină”, a spus Mihai Bobonete.

Despărțirea de Las Fierbinți va fi grea

Anca Dumitra, reflectând asupra posibilității încheierii, a subliniat că acest moment nu va fi ușor pentru nimeni implicat, deoarece „Las Fierbinți” a devenit nu doar un serial, ci o parte importantă a vieții lor de-a lungul anilor. În opinia ei, finalul nu va trece neobservat, iar emoțiile vor fi puternice, având în vedere impactul pe care serialul l-a avut în viața publicului.

„Știu că mi-aș dori… Ce știu cu siguranță e că atunci când va fi finalul nu o să fie ușor pentru nimeni. Adică dacă eu sunt plângăcioasa grupului, eu bag mâna în foc că atunci cu toții o să plângeți și eu o să râd de voi. Nu o să fie ușor, pentru că e viața noastră de atâția ani”, a spus Anca Dumitra.

„Las Fierbinți” a fost un fenomen în peisajul cinematografic românesc, aducând momente de râs și povestiri memorabile în casele telespectatorilor.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate