News

Se schimbă prețurile la asigurările auto RCA. Va fi prăpăd! Cine sunt cei care ar putea beneficia de un tarif mai mic

Se schimbă prețurile la asigurările auto RCA. Va fi prăpăd Cine sunt cei care ar putea beneficia de un tarif mai mic

Protestul transportatorilor care au perturbat traficul la intrarea în Capitală cu scopul de a determinat autoritățile să ia în considerare măsuri pentru reducerea tarifelor RCA pentru anumite categorii de vehicule ar putea avea ecou pozitiv în cele din urmă. Pentru restul, însă se anunță prăpăd pentru că în curând tarifele se vor mări.

ASF propune o serie de modificări menite să aducă beneficii transportatorilor, cu speranța că acestea vor determina încheierea protestului și îmbunătățirea situației financiare a acestora.

„Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni şi circumstanţe care să permită mai multe gradări de preţ, discutăm şi despre întreruperea RCA acolo unde există activităţi sezoniere, sunt în discuţii cu asigurătorii să avem la nivel generalizat, fiindcă în excepţii există, şi plata în rate pentru RCA. Toate temele sunt pe masă şi am încredere că vom găsi o soluţie în cele din urmă. Toate aceste măsuri sunt gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA”, a declarat Alexandru Petrescu, președintele ASF, potrivit wall-street.ro.

Modificări propuse de ASF

Bonus-malus ajustat

Autoritățile analizează posibilitatea revizuirii sistemului bonus-malus, cu scopul de a reflecta mai fidel profilul și comportamentul asiguratului. Această măsură are la bază responsabilizarea conducătorilor auto și ajustarea tarifelor în funcție de istoricul lor de conducere.

Asigurare sezonieră

O altă propunere este introducerea unei „asigurări sezoniere”, care permite transportatorilor și fermierilor să suspende temporar contractul RCA. Perioada de suspendare va fi adăugată la valabilitatea asigurării, oferind o flexibilitate sporită în funcție de activitatea sezonieră.

Plata în rate a primei RCA

Autoritățile iau în considerare permisiunea de a plăti prima RCA în rate, indiferent de nivelul acesteia, pentru a facilita achitarea pentru șoferi.

Revizuirea tarifelor pentru contractele pe termen scurt

Propunerea ASF vizează posibilitatea revizuirii modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni.

Responsabilizare prin istoricul șoferului

Se propune introducerea unor măsuri care să urmărească istoricul șoferului, inclusiv monitorizarea electronică a valabilității RCA prin camerele de supraveghere în trafic. De asemenea, se propune un certificat de daunalitate similar cu sistemul bancar, oferind angajatorilor acces la istoricul de incidente auto ale unui șofer, cu acordul acestuia și respectarea legislației privind GDPR.

Recompensarea conducerii responsabile

În cazul șoferilor cu conduită bună în trafic, demonstrată prin dispozitive telematice, se propune reducerea primei de asigurare, încurajând astfel respectarea normelor legale și a regulilor de circulație.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate