Ministrul Muncii, Marius Budăi și-a dat demisia, dar asta nu înseamnă că noua lege a pensiilor nu va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024. Chiar dacă principalul comunicator va intra într-un con de umbră acum, în mod cert PSD se va asigura că toate informațiile vor ajunge la cetățeni pe acest subiect intens mediatizat.
Noua lege a pensiilor vine cu o serie de modificări importante pentru milioane de români, dar și pentru pensionari. Se vor recalcula pensiile și se adaugă și ani la stagiul de cotizare celor care au absolvit un program de master sau doctorat.
Un număr de 4.766.578 de pensionari era înregistrat la finele lunii iunie 2023 în România, cu 914 persoane mai puţin comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.963 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres.
La data de 1 ianuarie 2024 intră în vigoare, în sfârșit, noua lege a pensiilor respectiv, 127/2019, lege care va înlocui Legea 263/2010 Noua lege, 127/2019, aduce nouă modificări importante.
Românii vor putea să se pensioneze mai devreme dacă îndeplinesc anumite condiții, pentru că în noua lege pensia anticipată (nepenalizată) se transformă în pensie pentru limită de vârstă.
Pensia anticipată va putea fi cumulată cu veniturile din salarii realizate în baza unui contract individual de muncă, spre deosebire de situația actuală în care pensionarii anticipat nu pot să muncească în baza unui contract individual de muncă, spun cei de la RTV.
Nouă lege reglementează pensia minimă. Fiecare pensionar va beneficia de cel puțin pensia minimă, chiar dacă pensia cuvenită este mai mică. Stagiu minim de cotizare se constituie doar din perioadele în care s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Perioadele asimilate nu intră în stagiu minim de cotizare.
Perioada de masterat și doctorat va fi luată în calcul la stabilirea pensiei pentru limita de vârstă. Comunicarea informațiilor privind pensionarea salariaților. Nouă lege prevede că se vor comunica angajatorilor în format electronic informații privind emiterea deciziei de pensionare, rezolvând astfel problema încetării contractelor de muncă în cazul pensiilor cu reducerea vârstei de pensionare. Trebuie reținut că decizia de pensie se comunica la solicitarea angajatorului și nu din oficiu!
Persoanele care doresc să se asigure facultativ se vor putea asigura și retroactiv pe o perioada de 5 ani. Prevederi privind persoanele invalide Persoanele invalide pensionate, indiferent de gradul de invaliditate, vor putea să desfășoare activitate conform capacității de muncă diminuate.
Casele de pensii vor putea să solicite angajatorilor să prezinte documentele în baza cărora au eliberat adeverințele privind stagiile de pensii. Refuzul de a comunica aceste documente în termen de 30 de zile constituie contravenție ce se sancționează cu amendă în cuantum de 2-3 salarii de baza minime brute pe țară.