News

Se modifică vârsta de pensionare! Românii care pot să iasă la pensie mai devreme, din luna octombrie. Casa de Pensii, anunț oficial

Se modifică vârsta de pensionare Românii care pot să iasă la pensie mai devreme din luna octombrie. Casa de Pensii anunț oficial

Se modifică vârsta de pensionare. Cei care se pensionează după 1 octombrie o să poată să iasă la pensie mult mai devreme. Cine sunt cei vizați?

A intrat deja în vigoare noua lege a pensiilor, dar nu toată lumea e conștientă de schimbările care au fost făcute. Unii români ies la pensie mai devreme.

Casa de Pensii a transmis o informare în acest sens. Astfel, pentru a putea să iasă mai devreme la pensie, românii trebuie să respecte o condiție simplă.

Se pare că stagiul de cotizare nu este pentru toată lumea de 35 de ani. Iar asta nu este tot. Se pare că în funcție de anul nașterii există un anumit stagiu de cotizare.

Iar cine a reușit să realizeze acel stau, care se regăsește în Anexa 5, ar putea avea de câștigat. Ce poate fi inclus în cei 5 ani? În primul rând armata, dar și facultatea.

Asta înseamnă niște stagii necontributive. În această situație, spune Casa de Pensii se poate ieși la pensie cu cinci ai mai devreme, fără niciun fel de penalizare.

Cine poate să iasă la pensie mai devreme

”Angajații care lucrează în acest moment pot ieși mai devreme la pensie, fără să fie penalizați, în cazul în care îndeplinesc o condiție. Condiția este să aibă stagiul complet de cotizare prevăzut în Anexa 5.

Stagiul complet de cotizare nu este pentru toată lumea de 35 de ani. În funcție de anul nașterii, există un anumit stagiu complet de cotizare. Dacă persoana a realizat acest stagiu complet de cotizare contributiv, prevăzut în Anexa 5, trebuie să mai aibă încă cinci ani în plus față de acest stagiu complet de cotizare.

În cei cinci ani pot fi incluse facultatea, armata, deci stagiile necontributive. În această situație, persoana respectivă se poate pensiona cu cinci ani mai devreme decât vârsta standard de pensionare, fără penalizare. Această perioadă de cinci ani nu se cumulează cu nicio altă reducere”, au declarat reprezentanții Casei de Pensii a Muncicipiului București.

Sursa citată mai precizează un mic detaliu și anume faptul că cei care au doar doi sau trei ani nu sunt vizați. În cazul lor există posibilitatea unei pensionări anticipate. Aceasta vine însă cu o serie de penalizări, după cum se știe deja foarte bine.

”În cazul în care nu are acei cinci ani în plus și are doar doi sau trei ani, atunci se pensionează anticipat, și va fi penalizată în funcție de numărul lunilor de anticipare dar și de stagiul complet de cotizare depășit. Aceasta este pensia anticipată.

Pe legea actuală există doar pensie pentru limită de vârstă și pensia anticipată, nu mai există pensia anticipată parțială”, au mai explicat aceștia.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate