News

Se modifică din nou vârsta de pensionare! Ce s-a stabilit legat de pensii, începând cu 2025. Este oficial

Se modifică din nou vârsta de pensionare Ce s-a stabilit legat de pensii începând cu 2025. Este oficial
FOTO: keralakaumudi.com/

Atenție pensionari! Am aflat cine iese mai devreme la pensie de anul viitor. Vârsta de pensionare poate fi modificată, în anumite condiții, se pare.

Atenție pensionari pentru că vârsta de pensionare va fi modificată în anumite condiții! Așa arată noua lege a pensiilor, iar viitorii pensionari trebuie să știe ce facilități au.

După cum știm deja, în noua lege a pensiilor se menționează egalizarea vârstelor standard de pensionare dintre bărbați și femei la 65 de ani, eșalonat până în anul 2035.

Există câteva excepții, astfel că femeile pot să iasă mai devreme la pensie, cu câteva luni. Ce condiții trebuie ele să îndeplinească pentru a putea beneficia de un astfel de avantaj?

Este vorba despre femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani. Conform noii legi, acesetea beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare.

Cât de repede pot să iasă la pensie? Legea spune că beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare de 6 luni pentru primul copil, un an pentru doi copii mergând cu reducerea până la 3 ani si 6 luni, pentru 7 copii.

Cine beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare

„Reducerea vârstei de pensionare de lege se aplică şi pentru copiii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani”, se mai menționează în lege.

Printre altele, actul normativ mai arată și că persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5.

Mai trebuie însă știut și un alt criteriu important. „Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative”, mai arată legea.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate