Antena 3 a devenit Antena 3 CNN, sub îndrumarea lui Mihai Gâdea, care este nu numai CEO al companiei, ci și locomotivă pentru post în termeni de audiență. Reprezentanții televiziunii s-au prezentat ieri în fața Consilului Național al Audiovizualului (CNA) pentru a cere prelungirea licenței cu încă 9 ani, o procedură standard practic.
Așa cum era de așteptat Antena 3 CNN a primit ceea ce a solicitat, dar surpriza a venit din partea mai multor membrii ai CNA, care au lăudat puternic postul, unde Mihai Gâdea este astăzi și acționar. Acesta va continua și în următorii ani să aibă emisiunea care l-a consacrat, Sinteza Zilei, dar va fi și CEO ca și până acum.
„Eu cred că avem noroc cu voi. Nu credeam că o să spun chestia asta, dar v-aţi schimbat într-un moment extrem de important pentru România. O instituţie care să ţină cât de cât în frâu impactul acesta teribil al dezinformării era vitală. Am văzut, cu satisfacţie, că încercaţi să fiţi acolo deşi presiunea din flancuri este vizibilă. Există şalupe şi bărcuţe care trag puternic în sens contrar. Salut această dimensiune în care ştirile sunt făcute curat, în care sensibilitatea la critică a fost vizibilă”, a declarat Mircea Toma, membru CNA.
În urmă cu câțiva ani, în perioada protestelor și a Ordonanței 13, se cerea masiv închiderea postului Antena 3. Au fost și petiții în acest sens și mai mult decât atât pagina de facebook a televiziunii a fost practic blocată de Facebook din cauza numărului mare de raportări. Acum lucrurile s-au schimbat total.
„Am un caiet în care mi-am notat ce a fost acum nouă ani, eram aici şi nu am cum să nu văd ce a fost atunci şi ce este acum. Din punct de vedere al construcţiei financiare în România sunt doar două posturi de televiziune de ştiri care sunt construite firesc. Antena 3 este unul dintre aceste două posturi.
După cum cei care cunosc bine piaţa ştiu că CNN luat ca entitate distinctă, postul de ştiri CNN, nu CNN International, ci CNN din SUA, pierde bani de a doua zi de când s-a deschis.
El fiind asumat de o corporaţie foarte mare care îşi doreşte un post de ştiri care a decis să investească bani în ştiri. Un post de ştiri nu produce bani, un post de ştiri consumă foarte mulţi bani.
Lăsând la o parte CNN şi afilierea pe care o aveţi, cred că cel mai important în acest moment şi pentru mine nu este faptul că Antena 3 s-a afliliat CNN, pentru mine asta nu e o garanţie.
Pentru mine garanţia este faptul că aţi decis să faceţi acest lucru. Puteaţi să nu o faceţi. Puteaţi în aceşti 9-10 ani să rămâneţi Antena 3 de acum 9 ani, pe care mi-am amintit-o în notiţele pe care le-am văzut şi cred că acest lucru este o demonstraţie de voinţă pentru piaţa media din România a anui post de televiziune, care acum 10 ani avea o anumită orientare editorială şi aici mă refer la deciziile editoriale, profesionalismul de atunci, dar şi la derapajele de atunci, şi a existat un moment în care conducerea Antena 3 împreună cu dumneavoastră să mergeţi în altă direcţie, ceea ce alte entităţi de presă din România nu au facut-o.
Afilierea la CNN pentru dumneavoastră în opinia mea a însemnat chiar şi o pierdere de audienţă fiindcă a trebuit să vă aliniaţi unor standarde care nu mai puteau să satisfacă un anumit public pe care îl aveaţi acum nouă ani. Nu mai puteţi şi aţi dorit să nu mai satisfaceţi un anumit tip de dialog cu publicul, anumite abordări şi v-aţi asumat.
Transformarea Antena 3 pentru mine personal este o lecţie, dar îmi pare rău că nu este o lecţie şi pentru alţii şi nu doresc să pun alte entităţi de presă în dificultate, dar ati decis să părăsiţi o cale care vă era mult mai facilă, o cale care putea să asigure o anumită zonă de confort, o anumită zonă de implicare în zona politică, o anumită abordare mult mai clară faţă de un public pe care îl cunoşteaţi şi despre care ştiaţi că nu este un public care să ştie ce înseamnă educaţia media, care sa ştie care este diferenţa între o faptă şi o opinie, şi puteaţi să profitaţi de acest lucru, dar nu aţi făcut-o…”, a spus și Valentin Jucan, un alt membru CNA, foarte vocal în general, citat de paginademedia.ro.