News

Se dau noi zile libere pentru români la începutul anului 2025. Doar o parte din angajați vor beneficia de ele. Legea este nouă

Se dau noi zile libere pentru români la începutul anului 2025. Doar o parte din angajați vor beneficia de ele. Legea este nouă

La începutul anului 2025, angajații din sectorul public din România se vor bucura de o vacanță prelungită, conform unui nou proiect de Hotărâre de Guvern propus de Ministerul Muncii.

Aceasta include o propunere prin care data de 3 ianuarie 2025 să devină zi liberă națională, alături de zilele deja consacrate, 1 și 2 ianuarie, precum și de 6 și 7 ianuarie, care sunt sărbători legale.

O vacanță extinsă pentru bugetari

Având în vedere că zilele de 4 și 5 ianuarie cad în weekend, bugetarii vor avea o pauză de lucru de la 1 ianuarie până pe 7 ianuarie inclusiv. Aceștia își vor relua activitatea abia pe 8 ianuarie. De asemenea, conform aceleași propuneri, data de 2 mai 2025 va fi declarată zi liberă, oferind astfel angajaților din sistemul public o altă ocazie de odihnă prelungită.

Pentru a recupera aceste zile libere suplimentare, instituțiile publice vor prelungi programul de lucru până la sfârșitul lunilor ianuarie și mai 2025. Această reorganizare a programului nu va oferi timp liber suplimentar, ci va asigura compensarea orelor de muncă pierdute, potrivit Ministerului Muncii.

Excepții în sectoarele esențiale

Totuși, în anumite sectoare esențiale ale administrației publice și economiei, activitatea nu va putea fi întreruptă pe 3 ianuarie și 2 mai 2025. Aceste domenii includ servicii de urgență, energie, transporturi, utilități publice și sistemul judiciar. De asemenea, magistrații și personalul din instanțele judecătorești implicate în soluționarea proceselor vor continua să lucreze conform termenelor stabilite pentru aceste zile, pentru a menține funcționarea justiției.

Operațiuni financiare critice

Ministerul Finanțelor va efectua operațiuni esențiale, inclusiv încasări, plăți legate de serviciul datoriei publice și alte tranzacții financiare importante pentru stat, pe 3 ianuarie și 2 mai. Activitatea Trezoreriei Statului va continua, pentru a asigura continuitatea funcționării sistemului financiar.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate