Vești bune pentru mii de Români. Aceștia vor primi câte 250 de lei, bani de la stat chiar înainte de Crăciun. Ministrul Adrian Câciu a confirmat pentru jurnaliștii de la Bugetul.ro că sumele sunt deja încărcate pe carduri. Acestea pot fi folosite pentru achiziția de alimente și mese calde.
Un ajutor perfect pentru această perioadă de sărbătoare. Trebuie precizat că Guvernul României alocă acești bani prin programul „Sprijin pentru România” și se acordă din două în două luni. Beneficiare sunt persoanele cu venituri mici, care se regăsesc pe listele întocmite de funcționarii de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Cei care îndeplinesc condițiile de mai jos, dar nu se regăsesc printre cei care primesc acest ajutor financiar, care vine din două în două luni, trebuie să se adreseze autorităților și să facă o cerere pentru a fi pe listă.
Cine poate beneficia concret de ajutorul de 250 de lei:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.