Se dau aproape 500 de lei de la stat de persoană. S-a dat undă verde pentru acordarea acestor bani, iar plățile încep în curând. Cine sunt beneficiarii?
Se dau 100 de euro de la stat, adică echivalentul a aproape 500 de lei. În ședința de Guvern din această săptămână s-a aprobat Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Cu alte cuvinte, încep plățile pentru sectorul vegetal. Fermierii urmează să primească o subvenție de 100 de euro pe hectar, având în vedere criza din Ucraina. Vizate sunt sectoarele suit și avicol.
Florin Barbu a anunțat la rândul său la finalul ședinței de Guvern că s-au aprobat sume suplimentare pentru plățile către fermieri. Plățile ar urma să înceapă în curând, adaugă el.
Totodată, ministrul a ținut să le mulțumească fermierilor pentru răbdare, dar și pentru încrederea acordată. Aceștia vor fi recompensați, iar Guvernul s-a ținut în final de cuvânt.
”Bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat cu suma de un miliard lei și, așa cum am promis, practic demarăm plata subvențiilor pentru 100 euro pe hectar în sectorul vegetal și pentru crescătorii de suine și păsări care au înregistrat pierderi din cauza războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Vreau să le mulțumesc fermierilor că au avut încredere că vor primi sumele pe care și eu, și premierul Ciolacu le-am stabilit în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu aceștia și că au dat dovadă de răbdare, având în vedere situația dificilă prin care au trecut. Am suplimentat bugetul destinat acestei măsuri de sprijin astfel încât toți fermierii eligibili să primească subvenția în cuantum de 100 de euro.
Știu că pe anumite grupuri s-a încercat lansarea unei minciuni cum că subvențiile vor fi mai mici pe motiv că plafonul alocat inițial va fi depășit și fac un apel către unii politicieni să nu mai încerce să bage fermierii în lupta politică, mai ales apelând la minciuni. Adevărul este unul singur: așa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi suta de euro pe hectar în sectorul vegetal, suta de euro pe UVM la porc și suta de euro pe UVM la pasăre”, a spus Florin Barbu.