Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că recalcularea pensiilor, programată pentru luna septembrie, va aduce o veste bună pentru românii cu cele mai mici pensii, cunoscute sub denumirea de indemnizații sociale.
Aceștia vor beneficia de majorări considerabile, iar exemplul oferit de ministrul Muncii aduce în prim-plan impactul pozitiv al noilor modificări legislative.
Potrivit declarațiilor ministrului, un pensionar cu o indemnizație socială de 1.125 de lei va primi 800 de lei în plus la recalcularea pensiei din septembrie. Acesta este doar unul dintre beneficiile aduse de noile reglementări ale legii pensiilor, care ajustează toate pensiile cu 13,8% începând cu 1 ianuarie.
Conform legii, indemnizația socială, care în prezent este de 1.125 de lei, va ajunge la 1.280 de lei, înregistrând o creștere de 160 de lei. Totuși, recalcularea din septembrie 2024 va aduce o majorare semnificativă pentru cei cu o vechime îndelungată în muncă.
„Conform simulărilor noastre, pentru un pensionar cu o indemnizație socială minimă de 1.125 de lei în prezent, având o vechime în muncă de 35 de ani, creșterea va fi de 87%, adică peste 1900 de lei,” arată ministrul Muncii.
Explicația acestei creșteri notabile se datorează noii legi a pensiilor, care acordă beneficii sporite celor cu o lungă perioadă de contribuție la sistemul de pensii.
Punctele de stabilitate devin un factor esențial, oferind puncte suplimentare pentru fiecare an lucrat după anumite intervale de timp.
Punctele de stabilitate se acordă după cum urmează:
Recalcularea pensiilor sociale de la 1 septembrie 2024 va implica o nouă formulă de calcul, utilizând valoarea punctului de referință (VPR) înmulțită cu numărul total de puncte. Valoarea punctului de referință, conform noii legi a pensiilor, va fi de 81 de lei.