Se dau 300 de lei de la stat pentru acești români. Angajații ar urma să primească banii direct în cont, începând cu luna august 2023.
Numeroși angajați din România urmează să primească 300 de lei de la stat. Vorbim despre o majorare salarială, obținută după lungi negocieri.
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Sanitas. Aceștia au discutat în cursul săptămânii cu premierul Marcel Ciolacu și au stabilit conținutul ordonanței de urgență care va completa drepturile negociate şi obținute pentru salariații din sistemul public de sănătate.
Astfel, în urma negocierilor strânse s-a obținut o majorare salarială pentru numeroși angajați din sistemul medical. Sunt medicii care urmează să primească bani în plus la salariu.
Vorbim despre majorări de până la 1.000 de lei. Unii angajați din sistemul medical primesc însă 100 de lei lunar. Care sunt totuși condițiile?
Conform actului normativ, se vor acorda 100 lei, dar nu mai mult de 300 de lei lunar, pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează.
Cine beneficiază de astfel de majorări salariale? Numeroși angajați din sistemul medical. De asemenea, la rândul lor, asistenții medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţii în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşele, asistenţii medicali, surorile medicale, indiferent de nivelul studiilor, vor primi 500 de lei în plus la salariu.
Trebuie menționat totuși că Guvernul trebuie să ia o decizie oficială în acest sens zilele acestea. De abia atunci ordonanța ar urma să primească undă verde și să intre vigoare, astfel încât de la 1 august angajații din sistemul medical să se bucure de noile avantaje.