Mai mulți români vor primi vouchere de până la 3.000 de lei, potrivit unei inițiative prin care se dorește sprijinirea sănătății. Totuși, există și câteva condiții care trebuie respectate pentru folosirea banilor.
Inițiativa respectivă arată că angajații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) ar putea beneficia de vouchere de până la 3.000 de lei.
Condiții pentru utilizarea voucherelor sunt următoarele. Banii pot fi utilizați exclusiv pentru a achiziționa rame și lentile de ochelari sau lentile de contact. Este necesară și o prescripție medicală emisă de oftalmolog.
Inițiatorii spun că doresc să sprijine sănătatea vizuală și eficiența la locul de muncă prin această măsură.
O altă veste bună pentru angajații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) este că pot beneficia de decontarea consultațiilor oftalmologice, dar și a manoperei pentru realizarea ochelarilor.
Potrivit măsurilor stabilite prin Ordinul conducerii ÎCCJ, aceste vouchere se vor acorda o dată la doi ani.
Suma este calculată astfel. Plafonul maxim este de 2.500 de lei pentru lentilele aferente aparatelor necesare corecției vizuale. În cazul ramelor aferente ochelarilor de vedere și costul manoperei, plafonul maxim este de 500 de lei. Contravaloarea examenului medical este decontată după caz.
Măsura este aliniată cu Directiva Consiliului UE din 29 mai 1990. Aceasta vizează condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor (Directiva 87/391/CEE).