România a fost exclusă temporar din programul Visa Waiver. Va mai putea intra țara noastră în acest program, iar românii vor putea călătorii liber în SUA?
Momentan, viitorul României este unul incert. Nu se știe dacă țara noastră va intra sau nu în programul Visa Waiver până la urmă, cert este că Ministerul Afacerilor Externe își exprimă regretul față de decizia Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite de a reevalua includerea României în programul Visa Waiver.
Pe de altă parte, România nu vrea să renunțe și speră că va reuși în final ceea ce și-a propus. Autoritățile române subliniază că, deși această posibilitate este prevăzută în cadrul acordului bilateral, măsura reflectă o schimbare de priorități în politica americană privind securitatea granițelor și combaterea imigrației ilegale.
Ministerul reamintește că România a îndeplinit toate criteriile prevăzute de legislația americană pentru aderarea la program, însă decizia finală aparține exclusiv administrației SUA.
În ciuda acestei reevaluări, oficialii de la București dau asigurări că relația bilaterală rămâne solidă, iar eforturile diplomatice și tehnice vor continua pentru a facilita, pe viitor, accesul românilor fără viză în Statele Unite.
La rândul său, Guvernul României a reafirmat printr-un comunicat că va menține un dialog activ cu autoritățile americane, inclusiv la cel mai înalt nivel, pentru a susține drepturile cetățenilor români.
Executivul precizează că România a respectat toate recomandările tehnice transmise de administrațiile americane în cadrul procesului de candidatură și că se așteaptă la o reluare rapidă a evaluării, în funcție de noul context politic.
Totodată, Guvernul solicită clarificări din partea partenerilor americani cu privire la criteriile și motivele tehnice care au stat la baza deciziei de amânare. Accesul egal la programul Visa Waiver este considerat de autoritățile române un drept legitim, în condițiile în care și alte state aliate ale SUA beneficiază de regimul fără viză.
Executivul de la București transmite că este pregătit să colaboreze strâns cu SUA pentru a întări securitatea frontierelor și a răspunde punctual oricăror cerințe suplimentare. Mai mult, consideră că alegerea unui nou președinte al României, după alegerile din 4 și 18 mai, ar putea constitui un moment oportun pentru relansarea discuțiilor privind integrarea în programul Visa Waiver.