News

S-a modificat Codul Rutier în bine! Ce vor putea să facă șoferii de azi în trafic. Până acum se lua mult amendă pe asta

S-a modificat Codul Rutier în bine Ce vor putea să facă șoferii de azi în trafic. Până acum se lua mult amendă pe asta

S-a modificat codul rutier, iar spre fericirea șoferilor, este permisă o manevră în trafic. Mulți credeau că e interzisă, iar asta s-ar putea să rezolve multe probleme.

Atenție șoferi, pentru că de acum aveți voie să faceți în trafic o nouă manevră. Dacă până acum vă temeați că rămâneți fără permis de conducere, ori că ar fi interzisă, adevărul e altul.

Circuli pe un drum județean sau național, iar în fața ta e un utilaj agricol sa o căruță, dar ai linie continuă, fie simplă fie dublă? Ce faci în această situație?

Poți să depășești! Asta spune Codul Rutier. Important este însă să fim atenți la când este permisă o depășire, de fapt. Iar de aici vom știi foarte clar ce avem de făcut.

Ce spune Codul Rutier în cazul unei astfel de depășiri

„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.

Totuși, aceeași lege rutieră stabilește câteva excepții. Se pare că pot fi depășite căruțele, dar și monedele sau bicicletele în anumite situații.

„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.

Cu alte cuvinte, ai voie să încalci linia continuă dacă depășești o căruță sau un tractor. Asta numai dacă ai vizibilitate și nu stânjenești circulația celor care vin din sens opus. Iar aceeași regulă se aplică și în cazul bicicletelor.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate