News

S-a făcut o nouă modificare la legea pensiilor! Pensionari care primesc mai mulți bani de la 1 noiembrie. E cea mai bună veste de până acum

S-a făcut o nouă modificare la legea pensiilor Pensionari care primesc mai mulți bani de la 1 noiembrie. E cea mai bună veste de până acum

Vestea momentului pentru unii pensionari. S-a făcut o nouă modificare la legea pensiilor, iar asta înseamnă bani în plus din luna noiembrie pentru anumiți români.

Vizați sunt pensionarii cu nevoie speciale. În acest caz, vor exista o serie de modificări importante legate de pensia pe care ei o încasează.

Încă de luna trecută, Guvernul a anunțat că este în căutarea unor soluții concrete pentru ca persoanele cu dizabilități să beneficieze de noua lege a pensiilor, respectându-se principiul solidarității.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat în acest context că pensiile persoanelor cu dizabilități vor crește printr-un indice de solidaritate, suplimentar majorării bazate pe contributivitate.

Și totuși ce face noul indice de solidaritate mai exact? După cum spuneam mai sus, acesta va duce la majorarea pensiilor și vizează ajustarea veniturilor pentru cei cu stagii de cotizare reduse, oferind puncte suplimentare pentru persoanele încadrate în grad de handicap.

Anunț extrem de important pentru acești pensionari

Practic autoritățile vor ca persoanele cu dizabilități să beneficieze de venituri adecvate, adaptate nevoilor lor specifice, urmând să asigure o mai bună protecție socială pentru aceștia.

„Celor care sunt pensionabili şi vor ieşi la pensie pe noua lege li se vor completa veniturile prin punctele de sprijin care vor constitui puncte suplimentare doar pentru persoanele încadrate în grad de handicap. Pentru stăruinţa şi demnitatea acestor persoane vom veni cu aceste puncte suplimentare, puncte de sprijin, astfel încât veniturile acestora să fie adecvate”, a declarat, la 30 septembrie, ministrul Bucura Oprescu.

Când se primesc pensii mai mari? Se pare că soluția legislativă ar urma să fie finalizată până pe 15 noiembrie. Atenție însă! indexarea pensiilor ar putea avea loc de abia în ianuarie 2025, deci pensionarii s-ar părea că vor mai avea de așteptat.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate