Rareș Ion a murit la doar 20 de ani în urma unei supradoze. Tânărul care la 13 ani promova știința și visa să devină un mare chimist devenise doar o fantomă a ceea ce fusese cândva. Intrat în anturajul lui Vlad Pascu, acesta a început treptat să consume substanțe interzise de mare risc și a ajuns de mai multe ori la clinici de dezintoxicare.
Rareș Ion a fost găsit decedat în apartamentul familiei chiar de către fratele său geamăn, Darian, după ce în urmă cu trei ore fusese externat de la Spitalul Floreasca pe semnătură. Cel care este acuzat că ar fi favorizat moartea tânărului este Tudor Duma, zis Maru, care și-a și filmat live prietenul în timp ce acesta leșinase de la consumul mare de metadonă.
„În intervalul 14-15.04.2025, inculpatul, cu știință, a pus la dispoziția unei persoane vătămate un spațiu din imobilului în care locuiește (garajul) pentru consumul de droguri de mare risc (metadonă), consum urmat de moartea victimei la data de 15.04.2025.
Analiza efectuată în cursul zilei de 16 aprilie 2024 de Institutul Național de Medicină Legală asupra probelor biologice recoltate de la cadavrul victimei, a condus la constatarea prezenței de benzodiazepine, metadonă, tramadol, canabinoizi, 6-MAM și alfa PVP.”, se arată în comunicatul DIICOT.
Tudor Duma se apără și spune că el nu i-a vândut nimic lui Rareș Ion și că acesta a venit la el deja drogat și că avea asupra lui și alte substanțe interzise cumpărate de la o fată pe numele Victoria Pica. Informația este confirmată și de iubita lui Maru, dar și de un alt prieten al acestuia.
Cei doi spun că Tudor Duma, care este condamnat deja în primă instanță la 4 ani de închisoare, ar fi fost beat și că de aceea nu a realizat gravitatea situației lui Rareș. Maru se apără și afirmă că a oprit live-ul și chiar i-a dat cu apă pe față prietenului său, dar că nu putea chema chiar el Ambulanța pentru că oamenii legii l-ar fi acuzat pe el că s-a drogat.
Chiar dacă se dovedește că nu Duma i-a fost dealer de data aceasta lui Rareș Ion, procurorii în mod cert nu-l vor ierta, mai ales că există multă presiune publică pe subiect. De altfel, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.