Frații Dragoș și Adrian Pavăl sunt cei mai cunoscuți antreprenori de la noi din țară. Nu numai că au lanțul de magazine Dedeman, care aduce venituri uriașe anual, dar au și alte afaceri.
Totuși, frații Dedeman ar putea fi detronați. Alți doi frați milionari din România au dat o nouă lovitură, într-un domeniu în care activează și frații Dedeman.
Mai precis, frații Negoiță au planuri speciale pentru Capitală. Cei doi doresc să dezvolte un ansamblu rezidențial imens. Acesta ar urma să aibă, spun ei, aproape 1.000 de apartamente. Așa cum credeați, unul dintre frații Negoiță este chiar primarul Sectorului 3 al Capitalei, care a fost și investitor la FC Dinamo.
Ei mai spun că ansamblul rezidențial ar putea fi construit pe terenuri cumpărate de la IKEA și de la grupul NCH. Acesta din urmă face parte din fosta fabrică Anticorosiv.
Ionuț Negoiță a vorbit despre obiectivele companiei sale și a fratelui său, arată showblitz.ro.
”Compania noastră are printre obiectivele sale ca dezvoltator imobiliar și achiziția de terenuri pretabile pentru dezvoltări ulterioare. În acest moment este prematur să intrăm în detalii despre planurile de viitor având în vedere că ne concentrăm resursele asupra celor trei proiecte pe care le dezvoltăm și vindem în paralel: Hils Pallady, Hils Brauner și Hils Splai”, spune Ionuț Negoiță.
Lucrurile merg în pas alert. Primarul Sectorului 3 deja a semnat primele avize care prevăd construcția de patru blocuri cu 10 etaje. Frații Negoiță vor folosi trei terenuri cu o suprafață de 21.630 de metri pătrați. Aici pot fi construite clădiri cu aproape 1.000 de apartamente la un Coeficient de Utilizare a Terenului de 3, specific zonei.
Frații Dedeman au investit și ei în imobiliare, dar rămâne să vedem dacă vor reuși și ei o asemenea performanță.