News

Pensiile care vor ajunge la 8.000 de lei după recalcularea de la 1 septembrie. Ce sumă primesc acum cei vizați. Creșterea este enormă

Pensiile care vor ajunge la 8.000 de lei după recalcularea de la 1 septembrie. Ce sumă primesc acum cei vizați. Creșterea este enormă

Autoritățile guvernamentale promit că începând din luna septembrie, peste trei milioane de pensionari vor beneficia de venituri mai mari datorită unui proces de recalculare.

Nivelul de creștere al veniturilor va varia în funcție de nivelul salariului anterior și de perioada de contribuție la sistemul de pensii, dar și de data la care s-a ieșit la pensie. Totuși, este important de subliniat că niciuna dintre pensii nu va fi redusă.

”Vreau să lămuresc un lucru foarte clar, și anume că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”, spunea Daniel Baciu în urmă cu ceva timp.

În schimb, pensionarii care vor beneficia de cele mai semnificative creșteri sunt cei care au avut o perioadă lungă de contribuție la sistemul de pensii sociale.

Românii care ar putea avea pensii de 8.000

Prin urmare, cu cât este mai lungă perioada de contribuție, cu atât creșterea în cuantum este mai însemnată.

„Luăm exemplul unui bărbat profesor, cu un stagiu foarte mare de cotizare, de 44 de ani și opt luni. Profesorii, în general, își prelungesc activitatea, după vârsta standard de pensionare ei cer continuarea activității”, a spus Daniel Baciu.

Conform informațiilor furnizate, un profesor pensionar va înregistra o creștere semnificativă a pensiei, de la 6.500 de lei lunar la peste 8.000 de lei.

Meseria nu contează atât de mult

În contrast, prof. Anton Hadăr, liderul sindicatului din învățământul universitar, a explicat la Antena 3 CNN că nu meseria în sine este principalul factor, ci mai degrabă numărul de puncte de stabilitate.

Conform declarațiilor sale, un profesor bărbat cu o perioadă de cotizare de 44 de ani, 8 luni și 22 de zile, din care 9 luni a fost în stagiul militar și 5 ani a frecventat cursurile unei facultăți la zi, beneficiază de o pensie în valoare de 6.563 lei, având un total de 91,25391 puncte acumulate.

După ajustarea din ianuarie, pensia profesorului a crescut la 7.471 de lei, în urma unei majorări de 13,8%, ceea ce înseamnă aproximativ 1.000 de lei în plus.

După ce va beneficia de noua majorare în septembrie, acesta va acumula un total de 101,42057 puncte și va primi o pensie lunară de 8.216 lei, reflectând o creștere de 25,18%.

„Nu contează mereu meseria pe care o ai, ci numărul de puncte acumulate.

Câștigă aproape 1.500 de lei numai din zona de puncte pe contributivitate, din cei 44 de ani de muncă.

El este din categoria aceasta de pensionari în care dacă nu erau punctele de stabilitate, de vechime, nu obținea nimic.

Şi dacă nu se dădeau aceste puncte de stabilitate, el pierdea, ieșea cu pensia de puțin peste 7.000 de lei”, a explicat prof. Anton Hadăr, șeful sindicatului care se ocupă de învățământul universitar.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate