Se dau până la 700 de lei bani în plus pe lângă salariu. O anumită categorie de angajați se va bucura de acest avantaj. Cine sunt cei vizați?
Se dau până la 700 de lei în plus la salariu. Anunțul a fost făcut de Liderii federațiilor și administrația Complexului Energetic Oltenia. Deși angajații au pierdut sportul pentru sâmbătă și duminică, iată că primesc bani în plus pe lângă salariu.
Mai exact, sursa citată a decis ca angajații de la Complexul Energetic Oltenia, care vor îndeplini anumite criterii, o să primească niște bani în plus lunar.
Este vorba despre majorări salariale, dar care nu depășesc 700 de lei brut de persoană. Practic pentru că nu mai primesc sporuri, angajații vor fi recompensați totuși cu o anumită sumă lunară.
Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, a vorbit despre acest subiect. ACESTA susține că mare parte din fondul de promovare/avansare va fi direcționat către veniturile salariaților companiei care lucrează la tură continuă şi pierd sporul de weekend.
“Dacă la momentul introducerii sporurilor în salariu, toată mișcarea sindicală a înțeles că scopul acestor introduceri în salariu este păstrarea veniturilor, a câștigurilor salariale pe care le au colegii mei mineri și energeticieni, totuși, o mică parte din colegii mei din termocentrala Rovinari au alte așteptări de la introducerea sporurilor în salariu, pentru că procentul de sâmbete, duminici pe care colegii mei care au o calificare mai înaltă în interiorul termocentralei Rovinari riscă să nu-și păstreze aceste venituri. Ieri, prin hotărârea care a fost luată de către comisia mixtă, asta s-a și încercat, s-a și înțeles, s-a și bătut în cuie să ne îndreptăm o mare parte din acest fond de avansare/promovare către salariații care, prin introducerea acestor sporuri, sunt în pericol de a pierde din venituri.
Asta s-a și făcut, ieri, și eu zic că s-a semnat o hotărâre foarte bună care să pună în aplicare ceea ce am hotărât noi la aceste discuții. Treburile sunt clare. Situația colegilor mei din activitatea de producere mentenanță care n-au lucrat nicio sâmbătă sau duminică, în anul 2023, este la Direcția de Resurse Umane. E clar că și această situație va fi pusă la dispoziția Sucursalei Electrocentrale Rovinari, eu vorbesc în numele Sucursalei Electrocentrale Rovinari, și, atunci, acei bani ai colegilor care au beneficiat deja de introducerea unei sume în salariu o vom direcționa către colegii mei din activitatea de producție care sunt în situația pe care am relatat-o mai sus”, spune liderul SMEO.