Ion Ţiriac, unul dintre cei mai de succes oameni pe care i-a avut România vreodată, s-a arătat de multe ori dezamăgit de politicienii români și a adus în discuție de fiecare dată faptul că nu avem un lider care să fie luat în seamă. Într-un interviu mai vechi pentru Capital acesta spunea că regretă că România nu beneficiază de un om ca maghiarul Viktor Orban, care-și impune de fiecare dată punctul de vedere în Europa.
Fiind întrebat ce părere are despre alegerile prezidențiale din acest an, Ion Țiriac nu a dat un nume, dar a spus că şi-ar dori ca viitorul preşedinte să stea drept şi nu în genunchi la Bruxelles. Același discurs, aceeași sintagmă a fost folosită și de Călin Georgescu, care la fel a spus că nu dorește scoaterea României din UE, dar că nu vrea să mai stăm în genunchi în fața marilor puteri.
„Eu mi-aş dori un preşedinte care să se ducă la Bruxelles şi să stea drept, nu în genunchi cumva, şi să le spună ălora, care ne sunt asociaţi în UE, cam cine am fost, cine ar trebui să fim şi cine putem să fim. După mine, din păcate, nu am prea avut aşa ceva. Bineînţeles că şi o femeie poate să facă aşa ceva.
De Margaret Thatcher aţi auzit cumva? A avut Marea Britanie un prim-ministru mai bun? Nu are nicio legătură sexul. Are legătură cu poziţia, mentalitatea şi talent are. Să ieşi la vot e datoria morală a fiecăruia. Noi suntem un stat unde votăm toţi şi să nu ne plângem pentru că ceea ce votăm acel lucru îl avem. Deci să se ducă toată lumea la vot şi vom vedea ce vom avea în viitor”, a spus Ion Țiriac, care extrem de abil și inteligent a lăsat o portiță deschisă și pentru Elena Lasconi.
Însă este clar că aceasta nu are nimic în comun cu Margaret Thatcher, una dintre cele mai apreciate femei din politică, la nivel global. Aceasta fost o elevă silitoare, urmând cursurile școlii de fete din Kesteven și mai apoi pe cele ale Colegiului Somerville, Oxford, începând cu 1944, unde a studiat chimia.
A devenit președinte al Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, fiind cea de-a treia femeie care să ocupe această funcție. A absolvit cu un titlul de gradul doi, și a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și mai apoi pentru J. Lyons and Co., unde a ajutat la producerea metodelor de păstrare a înghețatei.
În schimb Elena Lasconi a fost o elevă de nota 5, care s-a căsătorit la 18 ani și care a absolvit cu greu una dintre cele mai slab cotate facultăți private din România, cea Ecologică.
Ion Țiriac a ținut să mai adauge și că și-ar dori ca viitorul președinte al României să fie apropiat de sport. Iar Călin Georgescu este fost campion la judo și un mare iubitor de sport. Deci subitil, miliardarul pare că ar înclina balanța spre acesta, chiar dacă nu a dorit să-și asume în clar acest lucru, lăsând loc de interepretări.
Ștefan Mandachi l-a susținut în turul 1 pe Călin Georgescu și după ce a început să fie linșat public din acest motiv, și-a cerut scuze pentru votul lui.
„Noi la sport ne-am plâns întotdeauna, 0,000 şi nu ştiu la sută cât de la buget, dar hai să vedem dacă nu şi noi, ăştia care am mai rămas, suntem de vină. Unde sunt profesorii de sport care rămâneau 4-5 ore la final ca să facă echipele de fotbal sau handbal, oină sau baschet? Unde sunt antrenorii noştri? Deci să vedem unde suntem cu selecţia, cu tehnologia în sport şi aşa mai departe. Să sperăm că în viitor, eu nu vorbesc de partide, eu vorbesc de conducerea unei ţări.
La noi preşedintele este foarte limitat (n.r. – în atribuţii), ferească Dumnezeu de un război, el e şeful statului când e război, iar nouă nu ne trebuie război. Dar ar fi foarte bine ca următorul preşedinte să fie alături de sport. Am încercat şi m-am dus cu pălăria în mână la preşedintele actual, l-am rugat să angajeze doi oameni care de dimineaţa până seara să nu facă decât să se uite la sport… Nu am avut succes, îmi pare rău. Să sperăm că viitorul ne rezervă alte soluţii”, a spus Ion Ţiriac, care a fost prezent, luni seara, la Gala 110 ani de Olimpism în România.