News

Orașul din România în care apa se dă cu porția, dar tariful a ajuns la 15,63 de lei pe metru cub. Prețul este nejustificat

Orașul din România în care apa se dă cu porția dar tariful a ajuns la 1563 de lei pe metru cub. Prețul este nejustificat

Creșterea tarifelor la apă și canalizare a generat nemulțumiri în mai multe județe din țară, inclusiv în Gorj, unde prețul a ajuns la 15,63 lei pe metru cub.

Localnicii sunt revoltați, considerând majorarea tarifelor nejustificată, mai ales în condițiile în care apa este furnizată cu restricții atât vara, din cauza secetei, cât și iarna, din cauza înghețului. În plus, lucrările la infrastructura de canalizare sunt întârziate de ani de zile, ceea ce agravează nemulțumirile.

Situația din Târgu Jiu este deosebit de tensionată, deoarece deși lucrările la rețeaua de canalizare dintr-un cartier al municipiului au fost finalizate, recepția finală nu a fost realizată. Astfel, sute de locuitori care s-au racordat la rețea nu o pot folosi. Primăria și compania de apă își pasează responsabilitatea, fiecare acuzând cealaltă parte pentru blocajul existent.

Tariful este considerat nejsutificat

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, consideră tariful impus nejustificat, afirmând că acesta ar fi trebuit să fie corelat cu nivelul de execuție al lucrărilor. Potrivit acestuia, doar 10% din lucrările planificate din 2012 au fost realizate, iar fonduri europene au fost pierdute. Pe de altă parte, directorul companiei de apă, Traian Pătrășcoiu, susține că instituția sa așteaptă de aproape doi ani ca Primăria să identifice un teren necesar pentru finalizarea unui tronson de conductă.

Localnicii sunt profund nemulțumiți și acuză autoritățile de lipsă de transparență și abuz. Unii dintre ei subliniază că rețeaua de conducte este veche de zeci de ani și că serviciile nu s-au îmbunătățit, în ciuda scumpirilor. Alții reclamă impactul financiar asupra populației, evidențiind că salariile nu au crescut proporțional cu tarifele.

Această creștere a prețului apei nu este un caz izolat. În alte orașe din țară, tarifele au fost majorate, ajungând la 12,15 lei pe metru cub în Râmnicu Vâlcea, 10,58 lei în Petroșani, 12,33 lei în Cluj-Napoca și 11,39 lei în Sibiu. Cu toate acestea, în Gorj, situația este agravată de problemele infrastructurale și de lipsa unei soluții concrete din partea autorităților.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate