Oana Moșneagu și Vlad Gherman formează un cuplu de mai bine de un an. Cei doi și-au oficializat relația pe 29 ianuarie 2022 prin intermediul unei melodii lansate de tânărul actor, în care el vorbește despre noua lui poveste de iubire. În trecut, el a avut o relație de opt ani cu Cristina Ciobănașu, iar fanii au acceptat cu greu despărțirea lor.
Și nu doar fanii. Pentru că nici Vlad Gherman nu a trecut prea ușor peste moment. El a apelat la psiholog și a recunoscut că au existat momente când s-a gândit inclusiv la sinucidere. Colega lui de platou, Oana Moșneagu l-a ajutat să treacă peste toate și a reușit să-l cucerească iremediabil.
Doar că Vlad Gherman era obișnuit să-și expună întreaga viață în mediul online, așa că avea parcă nevoie de aprobarea fanilor pentru a merge mai departe.
„Fanii începeau să simtă că e ceva între noi doi, iar modul inedit prin care i-am anunțat a fost, probabil, cel mai frumos mod prin care puteam face asta. Eu începusem să lucrez pentru piesa „Fără Tine” din 2021. Și i-am arătat prima oară piesa Oanei, pentru că piesa e despre ea și despre relația noastră. A fost ca o declarație și un cadou pentru ea și noi, și apoi pentru cei care așteptau răspunsul la întrebarea care plutea în aer de ceva timp.
Fanii au fost foarte fericiți, iar reacțiile au fost neașteptat de bune, și când zic neașteptat, chiar așa e. Noi ne gândeam că vor fi mulți oameni care încă trăiau în basmul creat de relația Criss-Vlad și că mulți ne vor pune la zid, dar nu a fost așa, iar reacțiile lor ne-au emoționat.”, a recunoscut Vlad Gherman, într-un interviu recent acordat viva.ro.
Chiar dacă pe rețelele de socializare a părut meu roz relația actorului cu Oana Moșneagu, în realitate au fost multe momente tensionate, în special din cauza lui. Sursele ReviewPeBune.ro ne-au povestit că tânărul actor se gândea mereu la Cristina Ciobănașu și făcea tot felul de comparații. În plus relația lui cu aceasta a fost mult mai apreciată de fani în mediul online decât actuala.
„Am fost și în punctul în care unul a zis „nu mai pot, nu mai vreau, dar, din fericire, am reușit de fiecare dată să depășim momentele care păreau fără ieșire. Cu muuultă comunicare, răbdare, uneori cu nervi întinși la maximum, cu efort, cu muncă cu propria persoană și chiar cu ajutorul unui terapeut de cuplu. Da, da, noi am apelat la unul chiar la începutul relației noastre. Știu, vor fi cititori consternați de treaba asta. Dar eu nu cred că trebuie să aștepți să fii în pragul divorțului ca să apelezi la un terapeut, așa cum nu te duci la medic înainte de ultima suflare, te duci de la primele semne de boală.”, au spus Oana și Vlad.
Cei doi au luptat mult pentru relație și au depus mari eforturi pentru a rămâne împreună. Acum Cristina Ciobănașu a revenit în viața lor și mai mult pentru că are un proiect pe Happy Channel cu Vlad Gherman și Andreea Ibacka. Iar fanii îi vor din nou împreună și sunt convinși că se vor împăca în cele din urmă.
„Pentru că amândoi am suferit destul de mult înainte să fim împreună, nu am intrat în relația noastră vindecați, deci cu ceva frici și traume care ne împiedicau și încă ne mai împiedică uneori, dar ne revenim din ce în ce mai ușor. Și amândoi ne dorim să ne „învățăm unul pe celălalt și să fim fericiți împreună, așa că toate eforturile sunt făcute pentru că amândoi simțim că merită.”, au dezvăluit cei doi actori, pentru sursa citată.