News

O nouă lege va face ravagii printre români! Amendă de până la 20.000 de lei dacă faci acest gest pe stradă. Puțini știu despre asta

O nouă lege va face ravagii printre români Amendă de până la 20.000 de lei dacă faci acest gest pe stradă. Puțini știu despre asta

O nouă lege prevede amenzi ridicate, de până la 20.000 de lei, pentru românii care fac acest lucru. Amenda poate fi aplicată de Poliție sau Jandarmerie.

Președintele Klaus Iohannis a semnat și promulgat legea care impune sancțiuni severe pentru adăugarea de inscripții și simboluri neautorizate pe drapelul României. Această modificare legislativă vizează articolul 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Conform noului text de lege, este considerată contravenție încălcarea interdicției de a adăuga pe drapelul României inscripții și simboluri care nu sunt autorizate prin lege sau regulamentele militare. Cetățenii sunt acum obligați să manifeste respect față de drapelul și imnul național al României, fiind interzisă comiterea oricărui act care ar aduce ofensă acestora.

Amendă de maxim 20.000 de lei

Încălcarea noilor prevederi constituie contravenție și atrage sancțiuni consistente. Agenții constatatori din cadrul Poliției Române și ai Jandarmeriei Române pot aplica amenzi între 10.000 lei și 20.000 lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Expunerea de motive a legii subliniază că pângărirea drapelului României prin adăugarea de însemne peste culorile naționale este considerată o abatere gravă de la ordinea publică și trebuie sancționată corespunzător, cu amenzi semnificative, pentru a descuraja astfel de fapte antinaționale.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate