News

O mai știți pe frumoasa Corina Bud? Cu ce se ocupă astăzi, la 42 de ani, artista care se afla în toate topurile muzicale în 2004

O mai știți pe frumoasa Corina Bud Cu ce se ocupă astăzi la 42 de ani artista care se afla în toate topurile muzicale în 2004
05 dec. / 12:53

Corina Bud sau simplu Corina, așa cum este și numele ei de scenă, făcea furori în anul 2004 cu piesele ei. O prezență inedită pe piața muzicală din România, acesta s-a impus imediat în showbiz. S-a căsătorit, are un copil, dar a și divorțat. Relativ recent a semnat cu Global Records, casa de discuri care aparține INNEI și lui Lucian Ștefan și a revenit în muzică.

Acum două zile, Corina și-a lansat o piesă nouă. Nu mai are succesul de altă dată, însă continuă să fie o prezență foarte plăcută pe scenă.

„La petreceri, fie ele în club sau în apartament, la volan, în drum spre liceu, îmi doresc să fredonați Vinovat oriunde și oricând și cel mai important, să vă amintiți cine sunteți și valoarea voastră adevărată. Sper să vă dea încredere piesa asta, în timp ce vă distrați, bineînțeles”, ne spune Corina.

Piesa a fost scrisă de Irina Rimes, Sebastian Barac, Marcel Botezan și Costel Dominteanu (DOMINO), iar producția a fost realizată de Marcel Botezan, Sebastian Barac și Costel Dominteanu (DOMINO).

Corina, performanțe remarcabile în trecut

Corina este o prezență excentrică pe scena românească din ultimii 20 de ani ce mereu surprinde prin stiluri și abordări noi. De-a lungul carierei s-a portretizat ca un artist de pop urban cu influențe electro, la care se adaugă un styling nonconformist, ce surprinde la fiecare apariție. Corina a rămas întipărită în inimile oamenilor cu piese precum “Fete din Balcani”, “Autobronzant” sau “A ta”, dar succesul ei a fost prezent încă de la lansarea primul ei album “Noi Doi” produs de Marius Moga în 2004, unde single-ul cu același nume a urcat până pe poziția #4 în Romanian Top 100.

Mereu într-o continuă căutare, în anul 2008 lansează albumul cu numărul patru “Gimme Your Love” înregistrat în Hamburg și supervizat de Toni Cottura, pe album regăsindu-se o colaborare cu rapper-ița americană Lumidee pe piesa “Let Go”. Trei ani mai târziu, lansează împreună cu JJ piesa “No Sleepin” ce urcă în Top 10 Polonia și Spania, Top 20 Germania și Australia și în Top 30 Elveția. Astăzi Corina vine cu un nou stil și o nouă prezență, abordând o direcție influențată de stilurile future și cyberpunk, dar cu piese provocatoare și refrene catchy cum am fost obișnuiți.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate