Nu pune niciodată aceste alimente în frigider. Nu doar că factura la curent va exploda, dar sunt șanse mari ca electrocasnicul tău să se și strice.
Atât pe timp de caniculă, cât și în alte perioade din an, e bine să știm ce să facem astfel încât să nu ne stricăm electrocasnicele și să economisim curent.
Frigiderul este un electrocasnic destul de sensibil în anumite condiții. De asemenea, mici greșeli pot crește factura la energie enorm, iar tot noi avem de plătit la finalul lunii mai mult.
Astfel, dacă vrei să eviți această situație, nu pune niciodată în frigider alimente în recipiente mari. Acestea creează obstacole pentru fluxul de aer rece și supraîncarcă frigiderul.
Într-o astfel de situație, electrocasnicul forțează motorul, pentru a asigura răcirea și pentru a ajunge la temperatura stabilită. Asta înseamnă că va consuma mai mult curent, iar în unele cazuri, în timp, se poate și strica.
Totodată, pentru a plăti o factură decentă la energie, menține o temperatură constantă în frigider, de 4 grade. Ai grijă să o și verifici, pentru a te asigura că dispozitivul tău funcționează.
De asemenea, încearcă să deschizi ușa cât de rar poți, astfel încât temperatura din interior să nu crească. Există de asemenea și niște setări care pot influența factura la energie.
Unele frigidere, spre exemplu, au modul „eco”. Asta înseamnă o bună funcționare, dar totodată și o economie când vine vorba de consumul de energie.
Contează și vechimea electrocasnicului. Înlocuirea frigiderului mai vechi cu un model mai nou și mai eficient din punct de vedere energetic poate să micșoreze factura la energie.
Trebuie menționat faptul că modelele mai noi sunt mai eficiente în utilizarea energiei și reduc consumul de energie. De asemenea, durata lor de viață poate fi mai mare.