Mai sunt doar cinci zile până la marea finală Survivor All Stars, iar în seara aceasta încă un concurent va părăsi competiție. Deja Viperele Vesele a anunțat demult că cel eliminat în acest moment va fi TJ Miles, care va pierde duelul cu Zanni, organizat fix pe același traseu pe care Faimosul se impusese în trecut.
Iancu Sterp, deși a avut evoluții destul de modeste în cadrul individualelor, reușește să câștige colanul de imunitate și el este care-l numeste pe TJ Miles pentru a intra în cursa pentru eliminare. Zanni este propunerea echipei.
Pe baza acestor informații, care au fost deja făcute publice, s-au făcut multe speculații. Sunt multe acuzații care merg către cei de la PRO TV în legătură cu cea de-a doua șansă dată lui Zanni. Totuși, mulți fani ai emisiunii nu iau în calcul câteva elemente esențiale.
Încă de la bun început, cele două echipe, Faimoși și Războinici au fost construite dezechilibrat. Vedetele selectate s-au prezentat foarte modest pe trasee, au câștigat puține recompense, iar din acest motiv atmosfera în camp a fost mereu una negativă. Deci din punct de vedere psihologic, foarte greu de gestionat o astfel de situație.
De cealaltă parte, Războinicii au avut parte de liniște cam tot concursul, tocmai de aceea s-au și legat prietenii strânse. Dacă ar fi rămas doar Războinici în show, producătorii nu ar fi avut ce să filmeze și ce să difuzeze pe TV. Băieții, fiind apropiați, au făcut o strategie comună și au uitat că sunt într-un show.
Zanni, fiind cel mai bun sportiv de la Faimoși pe parcursul întregii competiții, dar și cel mai vocal rămăsese singura pată de culoare din emisiune. TJ Miles a ales mai degrabă varianta unei prietenii cu Războinicii, astfel că în termen de audiență, totul părea un dezastru.
În mod normal, producătorii și-ar fi dorit ca Faimoșii și Războinicii să fie într-un echilibru pentru a crește gradul de spectacol și probabil din acest motiv au tot schimbat regulamentul, dar situația a fost imposibil de gestionat.
Astfel în ultimii cinci concurenți ajung Războinici care nu au impresionat prea mult pe parcursul concursului. De exemplu, Sorin Pușcașu a fost mai mereu la coada clasamentului, dar reușește să ajungă aproape de finală.
Eliminarea lui TJ Miles nu a fost dorită de producători, așa cum s-a speculat, ci pur și simplu Războinicii fiind în număr prea mare, au stricat orice iz palpitant în show.
Reamintim că în marea finală, care este defapt semifinală vor ajunge Zanni, Iancu Sterp și Andrei Ciobanu. Zanni este de fapt singurul concurent deja calificat în finală, grație performanțelor sportive, el impunându-se în fața rivalilor pe ultimul traseu din show.