METEO. Vremea se schimbă de joi, 11 iulie. ANM a modificat prognoza și anunță ploi în unele zone, dar și o caniculă accentuată în altele.
ANM a modificat prognoza meteo pentru joi, 11 iulie. Avem un val de caniculă, dar și ploi. Astfel, conform meteorologilor, la nivel național, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.
Totodată, se anunță un disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime la nivel național se vor încadra între 32 și 38 de grade. Minimele din timpul nopții vor fi de asemenea destul de ridicate.
ANM anunță nopți tropicale cu valori termice cuprinse între 17 și 25 de grade. Unde va ploua joi, 11 iulie? Conform meteorologilor, se anunță ploi în sudul și estul țării, dar și la munte. Tot aici vântul ar putea sufla ceva mai tare decât în alte zone.
„Valul de căldură va persista; în cea mai mare parte a țării va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 32 și 38 de grade; minimele termice vor caracteriza o noapte local tropicală și vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 17 și 25 de grade (cu valori mai mici în zonele depresionare).
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi de scurtă durată, în a doua parte a zilei, pe arii restrânse la munte, precum și în sudul și estul teritoriului; izolat se vor semnala descărcări electrice. Vântul va fi în general moderat în regiunile sudice și sud-estice și va sufla slab în celelalte zone”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, joi, 11 iulie, va fi una caniculară. ANM anunță un disconfort termic deosebit de accentuat, precizând că indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime din Capitală ating 38 de grade pe parcursul zilei. Totodată, spre amiază se anunță ploi de scurtă de durată, vântul suflând moderat.
Pe timp de noapte avem de asemenea temperaturi ridicate. ANM anunță că minimele din Capitală se vor încadra între 20 și 23 de grade, mai răcoare fiind la periferie.