METEO. După un weekend înghețat, săptămâna de dinaintea Crăciunului vine cu temperaturi ceva mai ridicate, iar soarele își va face din nou apariția aproape zilnic. Sunt șanse să apară și precipitații, însă dar în special în zonele de sud și sud est.
Specialiștii de la ANM au emis prognoza pentru următoarea perioadă și au transmis deja informațiile despre cum va fi vremea până la finalul acestui an, iar veștile sunt destul de bune.
„Pe parcursul săptămânii viitoare, cerul va fi variabil cu înnorări în vestul, centrul şi nordul țării, unde local și temporar vor fi precipitații. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în prima parte a zilei, apoi vor fi ploi şi lapoviță.
Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, în special pe creste unde ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată, iar la viteze mai mici local în nord-vest, centru, sud și în est. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade Celsius, iar cele minime între -4 și 5 grade Celsius”, spun specialiștii Administrației Naţionale de Meteorologie.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în nordul Carpaților Orientali și în zona Munților Apuseni, dar și deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în extremitatea de sud și de sud-est a teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.