METEO. Anul 2023 a fost fără doar și poate unul al recordurilor și al premierelor din punct de vedere meteorologic. După o vară deosebit de caldă și două luni, septembrie și octombrie în care s-au înregistrat recorduri de temperaturi pozitive, ziua de 26 noiembrie a intrat în istorie. Pentru prima dată, ANM a emis cod roșu de viscol în luna noiembrie. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată.
Florinela Georgescu, director de prognoza a explicat la Antena 3 CNN ce urmează în continuare pentru noi din punct de vedere meteorologic. Din păcate, vremea va continua să facă ravagii în mai multe zone ale țării, iar temperaturile vor fi negative cam în toată România.
„Până la jumătatea săptămânii trebuie să fim atenți mai ales la nopțile care urmează, pentru că vor fi cu temperaturi negative în toată țara, adică cam de la -8 spre -1 grad, iar posibil în noaptea de marți spre miercuri, chiar mai scăzut în depresiuni, probabil pe fondul unui cel mai degajat. Temperaturile acestea foarte scăzute, în condițiile în care există la sol un pic de zăpadă sau apă în urma ploilor, vor favoriza formarea ghețușului.
Deci avem în continuare precipitații, inclusiv astăzi, în toate zilele care urmează, dar atent suntem atenți la acel ciclon care vă spuneam că vine spre Europa Centrală și care probabil va aduce miercuri precipitații în funcție de cum se va deplasa el mai repede sau ninsori categoric în zonele montane.”, a tranmis Florinele Georgescu.
Aceasta a dat detalii și despre un nou ciclon care va lovi Europa și care va afecta și țara noastră. Românii nu trebuie să se îngrijoreze mai mult decât este cazul din cauza acestui fenomen pentru că previziunile ANM nu sunt unele nefaste.
„Suntem într-o perioadă din an în care marea este o sursă de căldură, are temperatură apropiată cu a solului, poate chiar mai ridicată un pic. Același lucru se întâmplă și cu Mediterana, același lucru se întâmplă și cu Adriatica. Sunt zone care acum favorizează formarea ciclonilor, cu atât mai mult cu cât dinspre regiunile nordice ale Europei, dinspre pol tot pătrund mase de aer rece în la înălțimi mai mari. Pentru că emisfera nordică, după o vară, toamnă foarte lungi, foarte calde, caută să și să se reechilibreze energetic.
Deci vine iarna, vine solstițiu de iarnă, pătrunderile reci sunt normale, doar că marea accelerează procesele acestea ciclogenetice și cele care aduc furtuni. De aceea și săptămâna trecută și săptămâna aceasta am văzut cum fenomenele foarte grave au fost pe zona litorală. Mai rău a fost acum din cauza acelei mase de aer foarte rece.
Vântul a fost elementul cel mai sever în acest episod, iar pe de altă parte am mai avut și cantități importante de apă din precipitații de tot felul. A început ploaia, apoi lapoviță și ninsoare pe partea de sud a teritoriului. Deci foarte multe fenomene severe.
Nu trebuie să ne speriem, dar vine un alt ciclon. El vine din Europa cu fenomene mai puţin severe şi sperăm să se păstreze.”, a mai spus Florinela Georgescu.