METEO. Meteorologii ANM au avut dreptate de data aceasta și într-adevăr de miercuri noapte vremea a început să se schimbe, iar joi, 21 noiembrie deja temperaturile coborâseră simțitor. Va fi o adevărată urgie până duminică, zi în care avem și alegeri prezidențiale. Vom traversa un nou episod de iarnă cu precipitații abundente, ger și posibil din nou drumuri blocate.
Directorul ANM, Elena Mateescu a fost invitată la Antena3 CNN pentru a da ultimele informații despre starea vremii în special pentru ziua de duminică, ținând cont de însemnătatea momentului. Veștile nu sunt chiar rele pentru că după trei zile de vânt și ploi, vom avea apoi o zi frumoasă cu valori termice în urcare.
Trebuie precizat și că vom avea parte de fenomene extreme în anumite zone. Acestea pot să apară brusc, așa că este bine să fiți atenți și la Ro-Alert pentru a evita potențiale tragedii.
„Duminică va fi o vreme în general frumoasă, fără precipitații, cu maxime între zero până la cel mult 7-8. Minimele în noaptea de sâmbătă spre duminică, unele foarte coborâte, cu valori negative spre -10 grade în depresiuni, iar în restul țării chiar minime preponderent negative, cel mult -3°C.
Până atunci însă, vorbim de posibilitatea să avem în următoarele zile, până sâmbătă seara, fenomene de iarnă pentru zona de munte, dar și pentru cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, o atenționare meteorologică de Cod Galben ce vizează ninsori, intensitări ale vântului. Strat de zăpadă de 10-20cm în Transilvania în condițiile în care și vântul va putea să creeze anumite probleme.
Mai ales în zona montană înaltă de 70-90km, va viscoli ninsoarea, dar și în restul țării vom avea intensificări ale vântului cu 40-50km, în condițiile în care astăzi, pe un fond de vreme caldă, am avut maxime de până la 17 grade. De mâine vremea va fi în răcire în toată țara, cel mult zero până la 10°C, vântul sporind și amplificând senzația de rece.
Vor fi în vigoare trei atenționări meteorologice de Cod Galben și o informare meteorologică până sâmbătă seara, la ora 20:00 și vizează toate aceste fenomene, fie că vorbim de precipitații lichide, moderate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului”, a declarat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.