METEO. Val de ploi și de furtuni de joi, 17 octombrie. ANM a modificat de urgență prognoza meteo și anunță un val de fenomene extreme în mai multe zone din țară.
Vremea se răcește de joi, 17 octombrie. ANM a modificat prognoza meteo și se pare că dincolo de temperaturile scăzute, avem parte și de o mulțime de fenomene extreme.
Astfel, conform prognozei meteo ANM modificate, plouă pe litoral, dar și în sud-estul și estul României. Totodată, vântul va sufla puternic în Bărăgan, Moldova, dar și în Dobrogea și în în sudul Banatului și al Olteniei.
Inclusiv pe litoral avem rafale cât se poate de puternice. În ceea ce privește temperaturile, maximele la nivel național se vor încadra între 20 și 9 grade, iar minimele din timpul nopții scad până la 7 și chiar și -4 grade.
„Valorile termice vor continua să scadă în jumătatea de est a țării, unde vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, iar în rest vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în extremitatea de est și sud-est a teritoriului, iar la începutul zilei și în sud, dar numai unde izolat, pe litoral, vor fi condiții de ploaie slabă.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua în Dobrogea și local în Moldova și Bărăgan, precum și în sudul Banatului și al Olteniei, cu viteze de 40…50 km/h, iar pe litoral și peste 55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 7 grade. Izolat va fi ceață”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, joi, 17 octombrie, va fi destul de rece. ANM precizează că temperaturile maxime nu trec de 15 grade în Capitală, iar în prima parte a zilei cerul va fi în mare parte înnorat.
Vântul va sufla ceva mai tare pe timp de zi, dar spre lăsarea serii lucrurile se mai liniștesc. Temperaturile minime din timpul nopții pe de altă parte scad până la 4 și chiar și 1 grad în Capitală.