METEO. Val de ploi peste România de luni, 6 noiembrie. ANM anunță că vremea se schimbă, iar un val de fenomene meteo extrem lovesc mai multe zone din țară.
ANM anunță că vremea se schimbă iar, de luni, 6 noiembrie. Conform meteorologilor, deși avem temperaturi destul de ridicate, un val de fenomene meteo extreme lovește mai multe zone.
Astfel, conform prognozei meteo publicate de ANM, cel mai cald va fi în sud-estul României. De cealaltă parte, în zona montană sunt așteptate ploi.
Vântul nu lipsește din el. Meteorologii de la ANM spun că luni, 6 noiembrie, în zona înaltã a Carpaţilor Orientali şi de Curburã vor fi momente în care rafalele depășesc 80…90 km/h.
În ceea ce privește temperaturile maxime la nivel național, acestea se vor încadra între 15 și 23 de grade. De cealaltă parte, minimele se vor situa între 3 și 13 grade. Cel mai frig va fi în depresiunile din estul Transilvaniei.
„Vremea va fi caldã, iar în jumãtatea sud-esticã a ţãrii deosebit de caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în prima parte a zilei zona montanã, iar noaptea vestul şi nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse, temporar va ploua slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua, la munte, în special în zona înaltã a Carpaţilor Orientali şi de Curburã unde rafalele vor depãşi 80…90 km/h, şi local în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului, unde se vor înregistra viteze în general de 45…50 km/h. Izolat, spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceață”, arată prognoza meteo publicată de ANM.
În București se anunță o vreme destul de caldă. Temperaturile maxime ating 22 de grade în Capitală. De cealaltă parte, minimele din timpul nopții se vor situa între 6 și 8 grade.
Nu sunt așteptate ploi, duminică, 6 noiembrie. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat, mai anunță meteorologii.