News

METEO. Val de ploi peste România de sâmbătă, 8 iunie. Prognoza ANM, modificată din nou. Alertă în aceste zone

METEO. Val de ploi peste România de sâmbătă 8 iunie. Prognoza ANM modificată din nou. Alertă în aceste zone

METEO. ANM a modificat prognoza pentru sâmbătă, 8 iunie. Vremea o ia razna, iar un val de ploi lovește România. În unele zone se pot produce și inundații și a fost emisă o alertă.

ANM vine cu vești de ultimă oră. Deși avem parte de o vreme caldă în weekend, începând cu sâmbătă, 8 iunie, vine și un val de fenomene extreme.

Astfel, conform prognozei meteo publicate de ANM, vremea de sâmbătă, 8 iunie, va fi una instabilă. Se anunță descărcări electrice, dar și averse și vânt ceva mai puternic în nordul, estul, dar și în centrul țării, inclusiv la munte.

În unele zone au fost emise alerte de inundații. Se pot depune cantități însemnate de apă în urma ploilor. Totodată, va cădea și grindina în mai multe părți.

În ceea ce privește temperaturile, ANM anunță că maximele la nivel național se vor încadra între 27 și 33 de grade. De cealaltă parte, minimele scad până la 20 și chiar și 10 grade.

METEO. Vreme instabilă, sâmbătă, 8 iunie. Prognoza ANM modificată

„Vremea va deveni călduroasă pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și de podiș, iar temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în a doua parte a zilei și în prima parte a nopții, local în regiunile nordice, estice, în centru, la munte și izolat în rest.

Pe suprafețe mici cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp, 15…25 l/mp și va cădea grindină. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 10 și 20 de grade”, arată prognoza meteo ANM modificată.

Vremea în București, sâmbătă, 8 iunie, va fi de asemenea caldă, dar și instabilă. ANM anunță un cer senin dimineața. Pe de altă parte, în a doua parte a zilei vin averse slabe și descărcări electrice.

Temperaturile maxime din Capitală ating undeva pe la 34 de grade pe timp de zi. Pe timp de noapte în schimb, termometrele vor arăta între 19 și 16 grade.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate