METEO. Un val de ploi lovește România de joi, 14 decembrie, iar vremea se schimbă în toată țara. ANM a actualizat prognoza și ne spune la ce fenomene meteo să ne așteptăm.
ANM a publicat prognoza meteo pentru joi, 14 decembrie. Cu aproape o săptămână înainte de Crăciun, temperaturile se mențin ridicate, dar ploile lovesc din plin.
Astfel, conform prognozei meteo publicate de ANM, se anunță ploi abundente în aproape toată țara. Cele mai mari cantități de apă vor fi înregistrate în partea de sud a țării.
De asemenea, la munte, dar și în zona de nord a României sunt așteptate ninsori, precipitații mixte, dar și polei. Totodată, la munte vântul va sufla puternic.
În ceea e privește temperaturile de joi, 14 decembrie, ANM anunță că maximele se vor situa între 3 și 16 grade. Cel mai cald va fi în sudul Dobrogei, iar cel mai frig în nordul Moldovei.
Temperaturile minime pe de altă parte vor fi cuprinse între -2 grade și 6 grade la nivel național. În unele zone se va forma și ceață în prima parte a zilei.
„Valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice pentru a doua decadă a lunii decembrie, cu abateri semnificative față de norme în sud și sud-est. Înnorările vor fi temporare în extremitatea de sud-sud-est, dar și în cea vestică și persistente în restul zonelor, iar precipitații se vor semnala în toate regiunile.
Va ploua pe arii extinse în jumătatea de sud a țării, iar în zona montană și pe alocuri în nordul și centrul teritoriului vor fi precipitații mixte și vor mai fi posibile -pe suprafețe mici- depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări mai ales pe crestele montane”, arată prognoza meteo publicată de ANM.
În București, vremea va fi extrem de caldă joi, 14 decembrie. Temperaturile maxime din Capitală ating 13 grade. Minimele din timpul nopții scad până la 4 grade, iar temporar va ploua.