METEO. Se anunță un val de ploi și de ninsori marți, 24 decembrie. ANM a modificat prognoza înainte de Crăciun și se pare că vremea continuă să fie instabilă.
Anul acesta de sărbători o mare parte dintre români se vor bucura de zăpadă. Alții în schimb vor avea parte de ploi torențiale, ori de alte fenomene extreme.
ANM anunță că vremea de marți, 24 decembrie, va fi extrem de instabilă. Astfel, plouă în toată înarma destul de tare. În vestul și sud-vestul țării sunt așteptate precipitații mixte.
De cealaltă parte, în nordul țării, dar și în zonele montane sunt așteptate ninsori destul de puternice. Avem și cantități de apă însemnate, deci în unele zone va fi prăpăd.
Totodată, o furtună de vânt lovește zonele montane, dar și vestul, estul și sud-estul teritoriului. În ceea ce privește temperaturile, maximele la nivel național se vor încadra între 12 și -1 grad.
Pe timp de noapte se va depune poleiul, iar temperaturile scad. Astfel, termometrele vor arăta la nivel național între -3 și 8 grade, cel mai cald fiind în zona Dobrogei.
„Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi noros și vor fi precipitații în toate regiunile, mixte în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării și predominant sub formă de ploaie în rest. La munte va ninge.
Cantitățile de apă vor fi, pe alocuri, însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar și în vestul, estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 8 grade. Pe suprafețe mici se va forma polei”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, marți, 24 decembrie va fi închisă. Sunt așteptate ploi slabe în Capitală, dar și un vânt slab până la moderat cu o zi înainte de Crăciun.
ANM anunță că temperatura maximă ajunge undeva pe la 8 grade pe parcursul zilei. Noaptea însă, valorile termice minime se vor încadra între 3 și 1 grad.