METEO. După vortexul polar din acest weekend, ANM anunță cum va fi vremea de săptămâna viitoare. De această dată vorbim despre un alt fenomen rar și anume un anticiclon.
Ce vreme aduce anticiclonul de săptămâna viitoare? ANM a actualizat prognoza meteo și anunță o vreme extrem de caldă, cu temperaturi situate peste normalul perioadei.
Astfel, conform meteorologilor de la ANM, până pe 16 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.
Meteorologii anunță că cel mai cald va fi în regiunile sud-estice. În ceea ce privește ploile, se pare că la nivel național cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale. Excepție fac zonele din vestul țării unde sunt așteptate ploi în continuare.
Cum va fi vremea până la Crăciun? Dacă săptâmâna care vine aduce o vreme caldă, iată că același lucru se întâmplă și înainte de venirea sărbătorilor, adică în intervalul 16.12.2024 – 23.12.2024
ANM anunță temperaturi ridicate la nivel național, dar și un regim pluviometric uşor excedentar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Vremea de Crăciun și de Revelion se va menține de asemenea caldă. ANM anunță că în săptămâna 23.12.2024 – 30.12.2024, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval.
Sunt așteptate ploi în regiunile din sudul țării. În rest, la nivel național ANM anunță cantități de precipitații cât se poate de normale. Nu este clar dacă va mai ninge la munte de sărbători, dar cert este că vremea va fi una caldă.
Și același lucru se întâmplă și în prima săptămână din noul an. Totuși, meteorologii avertizează că nu este exclus ca dintr-un moment în altul vremea să se schimbe total.
„Ne-am obișnuit cu ierni mai calde decât normalul. Trebuie să fim însă întotdeauna pregătiți pentru orice eveniment cu adevărat de iarnă”, a spus recent Florinela Georgescu.