METEO. Vineri, 27 decembrie am avut parte și de primii fulgi de nea în București, dar și în alte zone ale țării. Din păcate, ninsoarea a fost extrem de slabă și nu numai că nu s-a depus strat de zăpadă, dar imediat s-a transformat în ploaie. Vântul a fost deranjant în special în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, dar totuși la cote mai reduse de 40-50km/h față de zilele trecute.
Directorul ANM, Elena Mateescu a anunțat că anul 2025 va veni cu vreme frumoasă, iar ultimele zile din 2024 vor fi de asemenea dominate de temperaturi pozitive, chiar dacă am putea avea parte în continuare de precipitații.
„Sâmbătă dimineață vom avea minime negative, spre minus 6-7° în depresiuni, doar în zona litoralului posibil o minimă în jurul a 0°. Și în Capitală vom avea o maximă în jurul a 2- 3°, cu o minimă mâine dimineață de minus 2 – 0°.
Din punctul de vedere al intensificărilor de vânt și al precipitațiilor, vremea se va ameliora.
Din punct de vedere al regimului de temperaturi, vorbim până la finalul anului de valori la nivelul maximelor între 1 și 6° Celsius, cu minime preponderent negative, de minus 7-8° Celsius în depresiuni, până la 1° în zona litoralului.
Putem să confirmăm, pe baza datelor de la acest moment, că primele zile din 2025 vor veni cu o vreme frumoasă, cu maxime în sudul țării, chiar de 10-12° Celsius, inclusiv în Capitală 10-11°C.”. a spus aceasta la Antena 3 CNN.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei. Temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade pe litoral.
Cerul va fi noros în estul şi sudul ţării şi temporar noros în rest. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în Moldova, Muntenia şi posibil Dobrogea şi fulguieli în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe litoral şi pe crestele montane. Mai ales dimineaţa şi noaptea, local, va fi ceaţã.
În București, vremea va fi închisã şi trecãtor vor fi posibile fulguieli şi burniţã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 3…5 grade, iar cea minimã de 0…2 grade.