METEO. După o lună iulie, în care s-au înregistrat recorduri de temperaturi foarte mari, a venit august, cu multe zile răcoroase, dar așteptate de românii care s-au sufocat în aparatamente. Prognoza ANM spune că începând de vineri, 11 august vremea se va încălzi și temperaturile vor ajunge chiar și la 35 de grade.
Va fi cald și în minivacanța de Sfânta Maria. Nu sunt așteptate prea multe precipitații, așa că dacă vreți să vă relaxați în diverse zone ale țării, trebuie să știți că va fi mai cald decât normalul perioadei și că în mod normal nu veți avea parte de ploaie.
În săptămâna 14-21 august, vremea se va menține destul de caldă. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
De data aceasta, după o săptămână destul de fierbinte va urma tot una caldă. Până acum august fost dominat de alternanțe rece cald, însă acum vor continua temperaturile destul de crescute.
Cei de la ANM transmit că temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru intervalul 21-28 august, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
„Luna August 2023 începe furtunos, cu multe instabilități, chiar cu contraste foarte mari între regiuni.
Un lucru atipic pentru cea mai liniștită lună din an, teoretic. Avem aceste instabilități pentru că aerul rece cu aerul cald, împreună precipită pe ploi și cu cât este contrastul mai mare, cu atât manifestările sunt mai severe: intensificări de vânt, episoade de grindină, descărcări electrice.
Cazuri extreme sunt cele cu furtuni care ajung să dezvolte tornade. Trebuie să urmărim acele prognoze cu anticipare imediată”, spunea Roxana Bojariu, climatolog ANM în urmă cu câteva zile.