METEO. Se schimbă iar vremea de vineri, 17 noiembrie. ANM anunță temperaturi neașteptate pentru ultima lună de toamnă. De asemenea, avem informații noi și despre ploi.
ANM a anunțat cum va fi vremea de vineri, 17 noiembrie. Pentru unii români, finalul de săptămână aduce schimbări radicale atât din punct de vedere termic cât și din punct de vedere al fenomenelor meteo extreme.
Directorul ANM Elena Mateescu spune că vineri, 17 noiembrie, ploile se mai opresc cât de cât. În ceea ce privește temperaturile maxime, termometrele arată chiar și 15 grade în anumite zone, în timp ce în altele nu depășesc 7 grade.
„Sfârșitul de săptămână va aduce o ușoară ameliorare în ceea ce privește aspectul ploilor. Rămâne de interes regimul de temperaturi, cu un ecart în medie între 7 până la 14…15 grade Celsius”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3.
O vreme caldă va fi pe litoral. Temperaturile maxime de vineri, 17 noiembrie ating 16 grade, iar minimele din timpul nopții nu vor sădea sub 11 grade. Cerul pe de altă parte ar putea fi destul de înnorat.
Nici în București vremea nu va fi prea frumoasă. Deși temperaturile maxime vor fi de 13 grade, cerul va fi de asemenea înnorat pe tot parcursul zilei. Iar noaptea se face și mai frig, termometrele indicând chiar și 6 grade.
Pentru zonele montane există o prognoză meteo specială. ANM anunță că vremea de vineri, 17 noiembrie, va fi una destul de ree. De asemenea, aici ploile nu se opresc.
În unele zone montane mai înalte termometrele nu vor arăta mai mult de 4 la final de săptămână. De asemenea, pe timpul nopții temperaturile scad până la -2.
Nici în orașele de la munte precum Brașov nu avem o vreme prea frumoasă. Se anunță ploi vineri, iar temperaturile maxime nu depășesc 11 grade. De asemenea, pe timp de noapte valorile termice minime scad până la 2 grade, mai arată prognoza meteo publicată de ANM.