METEO. ANM anunță un val de ploi de miercuri, 1 noiembrie în România. Vremea începe să se răcească, iar în unele zone va fi prăpăd pe întreaga durată a zilei.
ANM a publicat prognoza meteo de miercuri, 1 noiembrie. Iată că ne așteaptă un început de lună fluctuant din punct de vedere termic, dar și din punct de vedere al fenomenelor meteo extreme.
Conform prognozei meteo ANM, vremea se răcește de miercuri, 1 noiembrie. Spre deosebire de prima parte din săptămână, acum avem temperaturi ceva mai scăzute.
De asemenea, va fi prăpăd în zonele montane, dar și în regiunile estice, nordice, dar și centrale. Aici, ANM anunță un val de ploi, miercuri, 1 noiembrie, întreaga zi. Și temperaturile vor fi mai scăzute în aceste zone.
Vântul va sufla puternic la munte, dar și în alte părți. În ceea ce privește temperaturile, maximele de miercuri, 1 noiembrie, nu depășesc 23 de grade în anumite zone, iar în altele nu trec de 15.
Minimele pe de altă parte scad chiar și sub -1 grad în depresiuni. Cel mai cald va fi pe litoral, unde termometrele vor arăta dimineața, dar și pe timpul nopții în jur de 13 grade.
„Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent în majoritatea zonelor țării, dar mai ales în vest, centru și nord, însă în sud și în sud-est, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit la începutul lunii noiembrie.
Cerul va avea înnorări în zonele montane și în regiunile nordice, centrale și estice unde local va ploua, cu precădere pe parcursul zilei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile izolat. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar local și temporar pe parcursul zilei și în zonele joase de relief”, anunță meteorologii de la ANM.
Și în București vremea se răcește de miercuri, 1 noiembrie. Conform prognozei meteo publicate de ANM, maximele din Capitală nu depășesc 23 de grade la mijlocul săptămânii.
De asemenea, se anunță un vânt moderat, dar și cu intensificări pe parcursul zilei. Pe timpul nopții, dar și dimineața, minimele vor scădea chiar și până la 6 grade la periferii și până la 8 grade în oraș.