METEO. ANM a modificat prognoza meteo pentru vineri, 29 martie. Vremea o ia razna, astfel că ne așteaptă ploi, dar și temperaturi cu adevărat extreme.
Vremea în luna martie a fost una cât se poate de ciudată. Am avut episoade geroase, dar episoade cu temperaturi ridicate și se pare că lucrurile vor continua așa și în următoarele zile.
ANM a modificat prognoza meteo la final de săptămână. Ne așteaptă temperaturi extreme, dar și fenomene meteo pe măsură. Ce se întâmplă cu vremea de vineri, 29 martie?
Conform prognozei publicate de ANM, temperaturile se vor situa peste cele normale perioadei. Astfel, maximele la nivel național se vor încadra vineri, 29 martie, între 17 și 24 de grade.
Și noaptea va fi ceva mai cald. Astfel, minimele la nivel național vor fi cuprinse între 3 și 14 grade, cele mai scăzute temperaturi înregistrându-se în depresiuni.
Unde va ploua? În nordul României, dar și la munte, meteorologii de la ANM anunță ploi slabe, dar și un vânt ceva mai puternic. De asemenea, același vânt e de așteptat să se resimtă și în sudul, centrul, dar și în estul țării.
„Valorile termice se vor situa cu mult peste cele normale la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nordul țării și la munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va avea temporar intensificări în estul, centrul și sudul teritoriului, precum și la munte. Izolat va fi ceață”, arată prognoza meteo publicată de ANM.
Vremea în București, vineri, 29 martie, va fi una extrem de caldă. De altfel valul fierbinte începe să se resimtă din ce în ce mai intens în Capitală.
Conform meteorologilor de la ANM, temperaturile maxime din București vor atinge pe parcursul zilei undeva pe la 24 de grade. Vântul va sufla slab până la moderat, cerul fiind variabil.
Nu sunt șanse de ploaie la final de săptămână în Capitală. Totodată, spre lăsarea serii, temperaturile nu vor scădea atât de mult, termometrele arătând între 6-10 grade.