News

METEO. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere și la cât ajung temperaturile în ziua de Paște? Prognoza ANM pentru următoarele 3 zile

METEO. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere și la cât ajung temperaturile în ziua de Paște Prognoza ANM pentru următoarele 3 zile
03 mai / 11:00

METEO. Meteorologii au anunțat încă de acum mai bine de o lună că vremea va fi foarte instabilă în perioada mini vacanței de 1 Mai. Cu toate acestea, mulți turiști s-au aventurat să meargă pe litoral, iar acolo au avut de înfruntat multe ploi. Au fost și plaje în care s-au creat băltoace, dar chiar și așa cluburile au fost pline, iar distracția la intensitate maximă.

Și ziua de 2 mai a adus multe ploi, iar vestea proastă venită de la ANM este că întreaga lună vom avea parte de precipitații și vreme instabilă. Temperaturile vor fi destul de ridicate, dar vom avea parte și de apă din plin. Până atunci, directorul ANM, Elena Mateescu a explicat la Antena 3 CNN ce ne așteaptă pentru următoarele trei zile.

Prognoza ANM actualizată

„În ziua de vineri, sunt prognozate 16-25 de grade, pentru ca sâmbătă și duminică să fie 17-24 de grade, cu 17-18-19 grade pe litoral.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (de Înviere), vor fi valori pozitive în toată țara, cu minime între 5 şi 12 grade, iar în Capitală, o maximă care nu variază semnificativ de la o zi la alta în următoarele zile, de 10-22 de grade Celsius și minime cuprinse între 12 şi 13 grade”, a spus meteorologul.

Săptămâna care urmează vom avea parte de temperaturi de peste 25 de grade, dar nu va lipsi nici alerta de ploi. Va fi mai cald decât normal, însă pe parcursul zilei, norii pot schimba totul. Așa că umbrelele trebuie să fie prezente în geanta voastră cam toată săptămâna viitoare.

„Putem spune că în perioada Sărbătorilor Pascale vremea va fi mai bună în partea de sud-est a țării, unde ne așteptăm la o vreme predominantă însorită, iar dacă ne referim și la intensificările de vânt, deocamdată acestea sunt prezente în sudul Banatului, în zona județului Caraș Severin, unde este de altfel și cod galben de intensificări puternice ale vântului, care vor depăși chiar și 70 de km/h.

În restul teritoriului, intensificări ale vântului ușoare vor fi prezente doar izolat și pentru intervale scurte de timp”, a concluzionat și meteorologul Oana Păduraru în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate