News

METEO. Cresc temperaturile până la 15 garde luni, 20 ianuarie! Data la care revine frigul și va ninge. Prognoza ANM actualizată

METEO. Cresc temperaturile până la 15 garde luni 20 ianuarie Data la care revine frigul și va ninge. Prognoza ANM actualizată
Imagine de PublicDomainPictures de la Pixabay
20 ian. / 08:35

METEO. După ce duminică a fost o zi frumoasă în toată țara, cu temperaturi peste cele normale perioadei și luni, 20 ianuarie situație va fi similară, însă nu în toate regiunile. În zona de sud și este, dar și la munte vremea va fi bună.

În restul regiunilor vor fi înnorări şi ceaţă, poate şi ceva precipitaţii slabe. Maximele vor fi cuprinse între 1 grad în Câmpia de Vest şi în Transilvania şi vor ajunge la 14…15 grade în Dealurile Munteniei şi în Dealurile Moldovei.

În Dobrogea şi  Bărăganul, va fi senin întreaga zi. După prânz vreme va fi caldă, cu temperaturi puţin mai ridicate decât ieri.

Și în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se mai încălzește faţă de duminică. Temperaturile urcă până la 14 grade – valori mai mari cu 11 grade peste mediile perioadei.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, vremea devine nefiresc de caldă pentru luna ianuarie. La Piatra Neamţ se ating 15 grade. Avem cer senin pe tot parcursul zilei şi atmosfera de primăvară la orele amiezii.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, ziua începe cu ceaţă sau cu nori de joasă altitudine, fenomene care pot să persiste câteva ore bune. E posibil să fulguiască sau să fie burniţa, dar nu lipsesc perioadele însorite. Maximele ajung la 8 grade.

În vestul României avem înnorări şi ceaţă pe la câmpie, pe unde sunt ceva condiţii de fulguiala sau burniţa. În zonele mai înalte, domina atmosfera însorită, iar la Deva se ating 6 grade.

Prognoza ANM. Când revine frigul în România

În Transilvania avem o dimineaţă foarte rece în depresiuni cu ceata dimineaţa. Mai târziu, iese soarele şi se face mai cald decât ieri. La Sfântu Gheorghe vor fi 9 grade. Vântul bate mai tare în zonele înalte din Meridionali.

În Oltenia se anunţă o zi frumoasă şi o amiază plăcută, cu soare şi temperaturi peste mediile perioadei. La fel ca ieri, cel mai cald o să fie în regiunile deluroase, pe unde se ating 13 grade.

În ţinuturile sudice NU vedem norii deloc. Fenomenul de inversiune termică este prezent şi aici, iar în zonele de deal vor fi cele mai ridicate temperaturi.

În Bucureşti cerul rămâne curat, vântul adie plăcut şi se mai încălzeşte puţin: la amiază se ating 10 grade. La noapte se adună câţiva nori, iar spre dimineaţă temperatura coboară până la minus 1 grad.

La munte cresc temperaturile, iar vremea devine caldă. Avem atmosfera însorită toată ziua şi un vânt mai insistent la altitudini mari, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului.

Meteorologii ANM spun că de la jumătatea săptămânii, adică în jurul datei de 23 ianuarie, vremea se va schimba radical, va reveni frigul și va ninge în multe localități din țară. Rămâne de văzut dacă prognoza se va adeveri.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate