METEO. Un ciclon polar lovește România de miercuri, 25 decembrie. ANM a modificat de urgență prognoza de Crăciun și anunță un val de fenomene extreme.
Vremea de miercuri, 25 decembrie, în prima zi de Crăciun va fi instabilă la nivel național. ANM anunță ninsori puternice la munte, în Moldova, dar și în Transilvania.
Totodată, sunt așteptate ploi, dar și lapoviță în Dobrogea, Oltenia, Muntenia, dar și în partea de sud a Moldovei, inclusiv în Banat. Se va depune de asemenea și poleiul.
Vântul va sufla puternic la munte, unde de altfel va fi și viscol. Temperaturile vor fi și ele destul de scăzute în unele zone, transmit meteorologii.
Astfel, maximele la nivel național se vor încadra între 10 și 2 grade. De cealaltă parte, minimele din timpul nopții scad până la 6 și chiar și -4 grade.
„Vremea va fi în general închisă și vor fi precipitații în centru, sud și est și doar izolat în rest. La munte, precum și în nordul și centrul Moldovei va ninge, în Transilvania ziua vor fi precipitații mixte, iar noaptea va ninge, în Dobrogea vor fi mai ales ploi, în Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei vor fi ploi și lapoviță, iar în sudul Banatului va ploua. Izolat vor fi condiții de polei.
Pe arii restrânse cantitățile de precipitații vor fi însemnate în sudul teritoriului, precum și la munte, cu precădere în estul Carpaților Meridionali și în Carpații Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în est, sud-est și pe arii mai restrânse și în vest, cu viteze în general de 55…60 km/h și la munte cu rafale de 60…80 km/h, iar în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale de peste 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor situa între 2 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, miercuri, 25 decembrie, va fi în mare parte închisă și presărată cu fenomene extreme. ANM anunță ploi în Capitală și posibil și ninsori odată cu lăsarea serii.
Totodată, vântul suflă foarte tare în București, cu rafale de 55 km/h. Temperatura maximă atinge 6 grade pe parcursul zilei, iar pe timp de noapte termometrele vor arăta undeva pe la 2 grade.