METEO. Aerul polar traversează România și duminică, 9 februarie, aducând o vreme geroasă în mare parte din țară. ANM a actualizat prognoza pentru ultima zi din săptămână.
În luna februarie iarna a revenit în forță în România. Am avut temperaturi ridicate în primă fază, însă ulterior am ajuns la minime situate sub 12 grade.
Și se pare că și în ultima zi a săptămânii, aerul polar continuă să afecteze mai multe zone din țară. Conform prognozei meteo ANM modificate, vremea de duminică, 9 februarie, va continua să fie rece.
Sunt așteptate ninsori slabe în zona Dobrogei și tot aici, vântul va sufla destul de tare. Vizate de avertismente de vânt mai sunt și zonele din Bărăgan, dar și cele din sudul Banatului.
Gerul nu dispare însă nici el. Conform ANM, temperaturile maxime la nivel național se vor încadra între 9 și chiar și -3 de grade. În depresiunile Carpaților Orientali va fi cel mai frig.
Dimineața se va depune chiciură, dar și ceață. Totodată, temperaturile minime vor scădea undeva pe la -1 grad și chiar și -10 grade, avertizează meteorologii.
„Valorile termice nu vor avea variații semnificative față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul și estul țării, iar probabilitatea de ninsoare slabă se va menține ridicată în zona Dobrogei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, Bărăgan și în sudul Banatului.
Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 9 grade, iar cele minime între -10 și -1 grad, cu valori mai mici în depresiunile Carpaților Orientali. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață, asociată și cu depunere de chiciură”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, duminică, 9 februarie, va fi de asemenea rece, dar totuși normală pentru această perioadă. Nu sunt șanse de ploaie în Capitală, însă cerul va fi unul variabil.
Vântul va sufla și el slab până la moderat pe parcursul zilei, iar temperatura maximă nu depășește 4 grade. De cealaltă parte, minimele din timpul nopții vor scădea undeva pe la -4 și chiar și -7 grade, mai anunță cei de la ANM.